(Fotoreportaj) Se întâmplă în era TikTok: într-un sat din Iași, copiii renunță la telefoane ca să încondeieze ouă
Elevi mulți, așezați la mese. Lucrează, vorbesc în șoaptă, râd. Se simt bine. Strălucesc în cămășile lor frumos brodate. Parcă ar fi la școală – și, totuși, nu sunt. Parcă ar fi într-un spațiu de joacă – și, totuși, joaca lor e serioasă, creativă, colorată.
La 30 de minute de Iași, în incinta Căminului cultural din Scânteia, simți c-ai pășit într-o altă lume. O lume în care toți copiii au telefoane, dar nimeni nu se folosește de ele. N-au timp, nici dorință, căci au alte activități care îi împlinesc. Au cursuri de dans, de muzică, de olărit, de pictură, de pictat icoane, de încondeiat ouă. Pentru această din urmă îndeletnicire i-am vizitat de curând. Să învățăm de la cei mai mici decât noi cum să ne pregătim de sfintele sărbători de Paști iubind și respectând tradițiile.
În mijlocul lor, ca o mamă, ca o prietenă mai mare – îndrumător de nădejde – Ana Zăbavă nu stă locului o clipă. Îi învață, le explică, îi încurajează. Vorbește, vorbește, vorbește, iar ochii copiilor o urmăresc cu o strălucire aparte.
Doamna, așa cum o strigă copiii, e lângă ei necondiționat, fără de zăbavă. Inspector de specialitate, responsabil cu activitatea Căminului cultural de pe raza comunei Scânteia, știe cum să facă dintr-un ou alb un ou de poveste! Nu s-a priceput dintotdeauna dar, în 2004, alături de o delegație a Consiliului Județean Iași, a fost primită și instruită de maicile de la Mănăstirea Miclăușeni să învețe tehnica încondeierii ouălor.
De atunci, transmite meșteșugul pe mai departe și se bucură de bucuria copiilor care văd ce minunății pot ieși din mâinile lor. „Golitul oului nu se făcea în vechime, de aceea nici n-au mai rămas de atunci ouă întregi, ci s-au găsit bucăți și s-au reconstituit modele. Noi azi golim ouăle, pentru că pe unele le păstrăm în vitrină, pe altele, la diferite ocazii, le dăm cadou oaspeților noștri. Eu am o freză și cu ea pot goli și câte o sută de ouă când e nevoie. E ca un burghiu cu care mă duc la baza oului și fac gaura care iese rotundă, rotundă. Mă duc deasupra unui vas și, cu o seringă, rup un pic conținutul. Apoi, prin presiune, iese direct. Deci nu trag în seringă, ci împing aer cu seringa și, în felul acesta, oul se golește.”
Astfel se formează cofraje întregi cu ouă pregătite să fie luate de mâini tinere și desenate ca pe vremuri, cu instrumentul de încondeiat numit chișiță și cu ceară fierbinte, în modele care mai de care mai plăcute ochiului.
Tehnica, în sine, nu este grea. Spre deosebire de oul de Bucovina, unde sunt băi succesive de culoare, chișițe subțiri, desene și modele multe, la Scânteia se merge pe modelul primului ou încondeiat. Academia Română, centrele de cultură populară, toate vorbesc despre acest tip de ou simplu, roșu, cu modele albe și cu o însemnătate puternică. „La Scânteia e despre simboluri. Simboluri vechi păstrate pe ouă și pe cămăși. Un reper de studiu și de modele folosite în tehnica încondeierii ouălor o reprezintă cartea etnologului Ioan H. Ciubotaru, membru de onoare al Academiei Române, Ouăle de Paști la români: vechime, semnificații, implicații ritual-ceremoniale”, a explicat Ana Zăbavă.
Copiii pot alege să lucreze modele de ou cu motive vegetale, motive geometrice, motive religioase ori care reprezintă diverse unelte sau elemente din viața omului. „Modelele preferate sunt cele cu grebla, miezul de nucă, urechile iepurelui, hârlețul, creasta cocoșului, Crucea Paștelui, crenguța de brad, frunza de arțar sau de stejar, fluturele, aripile fluturelui... Copiii își aleg câte un model simplu și repetă până-l învață. Sunt câțiva cu vechime, alții mai începători dar, dacă au ajuns deja la al patrulea ou, se cheamă că-s specialiști!”, zâmbește și-i încurajează Doamna pe toți.
Apoi zărește un novice care pare să aibă nevoie de ajutor și se îndreaptă spre el, reactualizând informațiile: „Este foarte important să ții chișița ca pe stilou. Ceara trebuie să fie fierbinte, să curgă, să facă aderență la ou. Dacă nu-i fierbinte, nu se lipește de ou și acolo nu prinde culoare. Și nu dai stânga-dreapta, ci doar într-un singur sens!”.
Nu pleacă nimeni de la ore fără să înțeleagă și să învețe. Și fără să simtă dorința de a reveni cât mai curând la activitățile de la Cămin. Dovadă sunt Ecaterina, Ioana, Bianca, Răzvan, Denisa, Amalia, Ștefana... iar lista poate continua cu tineri care au crescut încondeind ouă și care acum sunt deja la nivel de avansați.
„Cred că aveam 8 ani când am mers la bunica mea, în altă localitate, și acolo, la biserică, se încondeiau ouă. Pe atunci nu știam să fac linia dreaptă, iar bunica m-a ajutat. Deci primul ou a fost lucrat împreună, muncă de echipă”, povestește Ioana, care astăzi e deja în clasa a VII-a. Fata a luat un ou alb, să-l încondeieze pentru noi de la zero. „Prima dată, astupăm cu ceară gaura prin care s-au eliminat albușul și gălbenușul, ca să nu intre vopsea mai încolo. La începuturi, mă uitam la un model și încercam să-l fac exact la fel. Acum, doar mă inspir puțin din model, apoi îmi creez în minte propria imagine pe care o urmez. Fac niște linii, în primul rând, după aceea niște frunze sau punctulețe, crenguțe, zigzaguri, linii ondulate. Iese mai încărcat, dar într-un mod frumos, proporțional. În 15 minute, oul va arăta destul de bine!”, e încrezătoare fata.
Alături de ea este Răzvan, de 13 ani, care de doi ani participă la această activitate. Băieții sunt mai puțini, dar totuși prezenți, fără să se teamă de provocarea lucrului cu migală. „Nu ține neapărat de talent, cât de a exersa și de a putea face, într-un final, ouă încondeiate. E un sentiment plăcut să vezi ce rezultate pot ieși din munca mâinilor tale. Părinții m-au felicitat și mi-au spus că am făcut o alegere bună să particip și la această activitate de la Căminul cultural”, a spus Răzvan.
Pe lângă faptul că le place tot ceea ce fac și că nu se plictisesc, copiii recunosc că își exersează și concentrarea, și răbdarea – dar că, în egală măsură, învață să fie relaxați, să socializeze, să uite de ecrane. „Nu ne plictisim și nu vrem să ne ridicăm de la masa de lucru. Din contra, dacă aș face o altă activitate, mi-ar plăcea să iau o pauză de la ea, să vin să încondeiez ouă”, susține Ioana.
Așa se face că, din bucuria și din munca mâinilor dibace, mereu se adună ouă colorate cu ceară, cu modele frumoase – negre spre maro – așteptând pasul următor. „După ce am terminat de încondeiat, punem oul la înmuiat în culoare. Noi folosim în zona aceasta, a Moldovei, culoarea roșie pentru ouăle de Paști. Scoase de la înroșit, curățăm apoi ouăle de ceară. Adică, la o lampă sau la o lumânare ceara se topește și se curăță de pe ou. Astfel, iese rezultatul final, adică modelul alb pe fundal roșu”, explică Ecaterina, de 13 ani.
De munca aceasta se ocupă, în general, Doamna, care nu se sfiește să-și înroșească și degetele, numai să iasă treaba foarte bună! „Se duce cu apă rece și săpun, nu-mi fac griji. Gata, s-a înroșit oul suficient cât am avut eu nevoie. Dacă vreau mai roșu, mai las acolo. Apoi, îl șterg bine cu șervețelul, să dau surplusul de culoare de-o parte. La plită de data aceasta – țin oul deasupra și șterg ceara de pe ou. Când se șterge, rămâne pe ou modelul pe care tu l-ai făcut cu atâta dragoste! Putem da cu o soluție de strălucire, cu un lac – dar, în general, nu e nevoie, pentru că ceara întinsă pe ou este deja o peliculă protectoare”, ne învață Ana Zăbavă.
Copiii sunt încântați de rezultate și mândri să-și vadă ouăle încondeiate de ei în coșuri, în vitrine, la expoziții sau în mâinile unor oameni care le primesc în dar. În Căminul cultural de la Scânteia este farmecul copilăriei, farmecul comunității, farmecul satului, farmecul tradițiilor duse mai departe de către o generație surprinzător de receptivă și de implicată, de serioasă și de bucuroasă. „Parcă toți sunt copiii mei de acasă și mă preocup să le fie bine. Alături de ei nu voi avea nevoie de terapeut vreodată! Pentru că ei, copiii, au darul de-a te face să-ți fie bine”, spune Doamna.
Rând pe rând, copiii cresc, pleacă la liceu, dar se întorc constant acasă, la zilele comunei, la tabere de creații, la activități care se fac și la care ei participă ca voluntari, învățând pe cei mai mici, care vin din urmă. „Faptul că păstrezi tradiția și duci mai departe informațiile, la celelalte generații, îți dă o senzație de împlinire. Simți cumva că ți-ai făcut datoria. Cel puțin, pe partea aceasta de tradiții, este o mare bucurie să știi că ai dat mai departe ceva folositor oamenilor, ceva care ne reprezintă tradiția și istoria noastră ca popor”, a afirmat cu maturitate Ecaterina.
S-a încheiat timpul de încondeiere a ouălor. Copiii se retrag, căci mai au și alte activități. Noi mai rămânem un pic în încăperea în care, parcă, li se mai aude încă zumzetul. Ceara fierbinte de pe mese, chișițele, colorantul roșu din borcan, toate spun o poveste. Ouă albe, ouă încă albe, pictate, dar nevopsite și ouă roșii cu model alb sunt mărturii ale muncii. Mai mare dragul să le vezi, să le admiri, să le analizezi. E sigur! La Scânteia, tradiția merge la departe.
(Fotoreportaj) Veșnica pomenire – o veșnică nădejde în Înviere
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
