Postul Paştilor este nu numai cel mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Această perioadă presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi era respectată cu sfinţenie în comunităţile rurale de odinioară

În manualele de folclor şi etnografie citim că străbunii noștri acordau o atenție deosebită fiecărui moment din viaţa lor și, cu atât mai mult, acestor perioade de post. De aceea, în podul casei erau pregătite încă din vară alimente variate, printre care prune și mere uscate, bureți înşiraţi pe aţă, păstăi de fasole, pătrunjel sau mărar tocat, toate acestea urmând a fi gătite în Postul Mare.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții referitoare la acest timp al Postului și care se păstrează încă în unele localități din Bucovina este spolocania sau polocania (cuvânt provenit din termenul rusesc poloskanije - „a spăla, a curăța”) – denumire dată primei zile dintr-un post mare de peste an (Postul Mare sau cel al Crăciunului). În această zi, vasele în care s-a gătit și s-a mâncat de dulce se curățau și se urcau în podul casei, după care se coborau vesela și tacâmurile speciale pentru perioada de post.

Dincolo de tradiția populară, părintele profesor Nicolae Necula consemnează că, mai demult, strămoșii noștri țineau Postul Paștilor mult mai aspru decât o facem noi, astăzi. După rânduielile canonice mai vechi – spune el – în acest post se consuma numai mâncare uscată: pâine, fructe uscate, semințe şi legume, la care se adăuga apa. În niciun caz nu era îngăduită consumarea alimentelor de proveniență animală: carne, lapte, brânză, ouă. Mai mult decât atât, viețuitorilor din mănăstiri li se recomanda să ajuneze, adică să nu consume niciun fel de mâncare până la ceasul al IX-lea din zi (aproximativ ora 15.00), cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, în care se putea consuma mâncare uscată.

Astăzi, deși varietatea alimentelor ne facilitează postul, oamenii poartă tot mai des amprenta timpurilor moderne și nu mai găsesc liniștea și emoţiile generate de apropierea marelui praznic al Paștilor. Ar trebui ca fiecare dintre noi să ne luam timp pentru a privi înapoi, spre înaintașii noștri, care s-au născut și au (supra)viețuit în jurul Bisericii.

Cu siguranță, în cele 40 de zile, străbunii noștri nu analizau etichete și nu căutau rețete sofisticate de post pe diferite site-uri, ci aveau timp pentru rugăciune și milostenie și așteptau să primească cu vrednicie Sfânta Împărtășanie și să se bucure așa cum se cuvine de sărbătoarea Învierii Domnului.