În luna martie începea noul an agrar
Cunoscută în tradiţia românească drept lună a mărţişorului sau a echinocţiului de primăvară, martie reprezenta şi pragul de trecere în anul nou agrar. De aceea, încă din prima zi a lunii, oamenii satelor începeau să-şi repare uneltele trebuitoare, să aleagă seminţele şi să se pregătească pentru ziua de 9 martie, când intra primul plug în brazdă.
Încă de pe 1 martie, în satul de altădată, forfota prin curţi şi grădini începea. Treziţi din lunga amorţeală a lunilor de iarnă, oamenii începeau pregătirile pentru anul nou agrar, care, în tradiţia populară, începea pe 9 martie. Aşa că peste tot se auzea zgomot de ciocan, oamenii îşi căutau prin poduri şi prin şuri uneltele trebuitoare, pregăteau plugul, seminţele pentru semănat, hrăneau bine boii de jug, încheiau tovărăşii cu vecinii, să se ajute la arat. După toate aceste pregătiri avea să vină ziua de 9 martie, când gospodarul casei trebuia să scoată plugul în ţarină şi să tragă prima brazdă. Ieşirea cu plugul în moşie avea valoare de simbol, întrucât, din acel moment puteau fi făcute primele munci la câmp: aratul şi semănatul.
În dimineaţa zilei de 9 martie, zi din calendarul popular suprapusă peste ziua celor 40 de Mucenici, în calendarul creştin ortodox, era, în acelaşi timp, şi zi de muncă, dar şi de sărbătoare. În unele sate, una din practicile întâlnite în această zi era aceea de a afuma cu tămâie şi de a stropi cu apă boii înjugaţi şi gospodarul ce ţinea coarnele plugului. „Altădată, anul agrar începea la 1 martie, cu scoaterea primului plug la arat pe data de 9 martie. Obiceiul presupunea o serie întreagă de practici. Când bărbatul pleca la arat, gospodina casei stropea cu agheazmă atelajul, boii sau spărgea un ou în faţa boilor înjugaţi, care, uneori, purtau la jug colacul făcut în ajun de Crăciun. Când se ajungea pe câmp, la arat, acest colac ritual era luat de la jug, gospodarul îl rupea, o parte o mânca el, o parte era fărâmiţată şi pusă în sămânţa care urma să fie dată în brazdă şi o parte era pusă chiar în hrana animalelor, ca să fie sănătoase tot anul“, explică etnograful Angela Paveliuc Olariu.
Spargerea acestui ou în faţa atelajului care pleca în câmp reprezenta o garanţie în plus că aratul va merge bine, că semănatul va fi cu rod, că peste an nu vor fi dăunători ai recoltelor. Această practică contribuia la luarea unor măsuri de protecţie, care erau absolut necesare, pentru că nimic nu era gratuit şi nici întâmplător în viaţa omului de altădată; totul avea o semnificaţie. De asemenea, oamenii aveau credinţa că dacă sparg acest ou în faţa plugului, bobul de grâu se va face „cât oul“.
9 martie, ziua celor 40 de Sfinţi
În spaţiul românesc, peste ziua ce marca începutul anului nou agrar s-a suprapus, aşa cum pomeneam mai înainte, sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia. De aceea, în toate zonele etnografice ale ţării, această sărbătoare a mucenicilor este bine înrădăcinată şi foarte respectată. Este ziua în care, conform credinţei populare, se deschid mormintele şi porţile raiului, iar gospodinele fac, în cinstea celor 40 de Sfinţi, 40 de colăcei. În Moldova, aceşti colăcei au forma cifrei 8, sunt numiţi sfinţi sau mucenici, sunt copţi din aluat de cozonac şi apoi sunt unşi cu miere şi nucă. Aceşti sfinţişori sunt daţi de pomană rudelor, vecinilor, apropiaţilor sau celor care se nimeresc să-ţi treacă pragul casei în această zi.
Credinţe legate de ziua de 9 martie
Această zi nu presupunea, însă, doar preocupări legate de câmpuri şi semănături, ci şi de grădinile de zarzavat, de livezi şi de stupi. „Tot ce se întâmpla în această perioadă era legat de începutul anului agrar, de cultul vegetaţiei, al rodniciei şi toate practicile vădeau dorinţa oamenilor satelor ca să le fie apărate şi lanurile de grâu, semănăturile, dar şi grădinile, livezile, stupii de albine, animalele de pe lângă casă“, subliniază Angela Paveliuc Olariu.
Odinioară, pe 9 martie se făceau şi anumite previziuni asupra timpului de peste an. Astfel, dacă îngheţa pământul spre ziua de 9 martie, se credea că toamna nu vor fi brume şi că oamenii pot semăna păpuşoii (porumbul) cât de târziu, că tot se vor coace foarte bine. Dacă, dimpotrivă, nu îngheţa, apoi toamna pica bruma devreme, caz în care oamenii ar fi trebuit să se grăbească şi să semene pământul cât mai devreme.
De asemenea, exista convingerea că aşa cum va fi ziua celor 40 de Sfinţi, aşa va fi toată primăvara.
Tot acum femeile semănau usturoiul şi ceapa, asigurându-se că vor culege de 40 de ori mai mult.
Ziua se încheia cu o petrecere a celor ce prindeau tovărăşie la plug, care trebuiau să mănânce din sfinţişorii sau mucenicii pregătiţi de cu dimineaţă de gospodine.
În credinţa populară, în ziua Mucenicilor se încheiau şi zilele babelor, în care iarna şi primăvara s-au luptat cu încrâncenare, lăsând loc zilelor calde.
