Pâinea şi sarea în tradiţia românească

 

Pâinea, străvechi simbol al vieţii, şi sarea, „mama lui Dumnezeu“, cum este denumită în zicerile din popor, au constituit, pentru români, două elemente cu caracter sacru. Poate cel mai cunoscut ritual în care sunt incluse ambele rămâne cel al întâmpinării oaspeţilor cu pâine şi sare, în semn de dragoste, bunătate şi omenie.

În tradiţia creştin-ortodoxă, pâinea este simbolul vieţii, pe care omul i-o oferă lui Dumnezeu. Aceste valenţe sacre s-au transmis, de altfel, şi în tradiţia populară, pâinea în sine însemnând viaţă. Şi nu putem să exemplificăm mai bine acest simbol decât gândindu-ne la modul în care şi acum, ca şi odinioară, se pregătesc femeile din satele Moldovei să facă pâinea: în haine curate, cu broboada schimbată, frământând cu grijă aluatul, în covata de lemn, cu făina cernută, cu apă curată, de izvor, adăugând drojdia care va da viaţă aluatului, îl va face să crească, primenind apoi tăvile şi cuptorul, făcând semnul crucii înainte de a o pune la copt şi, în fine, pregătind un ştergar alb, pe care va fi aşezată pâinea aburindă. „Grâul este cinstea mesei, iar păpuşoiul e hrana casei“, spunea folcloristul Simeon Florea Marian, referindu-se la rolul de căpătâi al pâinii.

Cinstirea pâinii constituie încă un ritual sacru în satele Moldovei. Nu veţi vedea nici un bătrân din această parte de ţară care să nu te muştruluiască aspru dacă te va vedea aruncând  pâinea rămasă de la masă sau chiar firimiturile. Să nu uităm, de asemenea, comportamentul oamenilor satului în faţa pâinii proaspete puse pe masă: cel mai în vârstă, stâlpul casei, sau mama copiilor face semnul crucii deasupra pâinii şi abia apoi o frânge şi o împarte, simbol transferat mai apoi şi către mămăligă, ca un un substitut al pâinii celei „de toate zilele“, care se taie cu aţa în patru, în formă de cruce. „Prima bucăţică (mai ales din pâinea de grâu nou) este considerată ofrandă pentru cei morţi şi trebuie aruncată ritual pentru aceştia. Ultima, numită şi «bucăţica norocului», «bucăţica puterii», concentrează, în gândirea populară, o putere magică de influenţare a viitorului copiilor, dar şi al adulţilor“ (etnologul Ofelia Văduva - Magia darului).

Grânele, făina, aluatul şi în cele din urmă pâinea sunt încărcate de o simbolistică pe cât de veche, pe atât de prezentă în lumea satului, fiind, după caz, semn de bucurie, rodnicie, belşug, puritate. Luând diferite forme, pâinea îl însoţeşte pe om de-a lungul vieţii, în momentele de bucurie, dar  şi la necaz. Iar acest lucru este vizibil şi astăzi în comunităţile tradiţionale, în diverse momente de peste an.

Astfel, dacă la nuntă colacul (o formă arhaică a pâinii) este semn de bucurie, la înmormântare colacul semnifică trecerea omului prin viaţă, închiderea ciclului vieţii  şi un pod de trecere către lumea de dincolo. „Pâinea, întruchipare a hranei esenţiale, semnifică trupul şi se asociază vieţii active. Românii privesc pâinea ca pe o fiinţă vie, fiind chiar întruchiparea lui Dumnezeu, astfel că era aşezată la loc de cinste pe masă, învelită într-un ştergar alb şi curat, lângă icoană“, susţine Marcel Lutic, etnograf în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei de la Iaşi.

Un obicei încă întâlnit în satele din Moldova, dar şi din zona Bucovinei este colăcăria, adică ducerea colacilor naşilor de către finii cununaţi sau de către părinţii finilor botezaţi. Aceşti colaci cu caracter ritual au o semnificaţie anume. Se crede că aşa cum aceşti colaci sunt mari, rotunzi şi frumoşi, aşa va fi şi viaţa celor cununaţi sau botezaţi.

Sarea - „mama lui Dumnezeu“

Aceleaşi atribute sacre le-a avut şi le are şi în zilele noastre şi sarea, în satele Moldovei. Deloc întâmplător, se spune în popor că atunci când scapi sare pe jos e „a ceartă“, aceasta fiind un element de mare preţ în viaţa de zi cu zi. De aici şi zicala „ca sarea în bucate“, sugerând acel lucru despre care se spune că este indispensabil în anumite situaţii, aşa cum, fără sare, bucatele nu au gust.

Adăugarea sării în aluatul pentru pâine sporeşte şi mai mult valenţele sale simbolice. „Adăugarea sării, personificată în unele credinţe populare ca «mamă a lui Dumnezeu» sau sfântă (numită sfânta dreptate), este de natură să mărească puterile magico-rituale ale pâinii“. (Ofelia Văduva)

De altfel, sarea alăturată pâinii constituie poate cel mai vechi obicei de ospitalitate al românilor, care, încă din vechime, îşi întâmpinau oaspeţii cu pâine şi sare, în semn de dragoste, de bunătate şi de respect.

Citește alte articole despre: simbol, pâine, sare

De la același autor

Ultimele din categorie