În fiecare an, pe 25 martie, creştinii ortodocşi sărbătoresc ziua Bunei Vestiri, cea în care Arhanghelul Gavriil a coborât din Ceruri ca să vestească Fecioarei Maria că Îl va naşte pe Iisus, fiul lui Dumnezeu, care va mântui lumea. În această sărbătoare cu dată fixă, în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe religioase, iar creştinii care au postit până acum au dezlegare la peşte.

În spaţiul românesc, sărbătoarea Bunei Vestiri (Blagoveştenia) s-a suprapus peste o altă sărbătoare din calendarul popular, ce vine din vechime şi care a fost păstrată în lumea satului tradiţional. Este vorba despre Ziua Cucului, zi în care această pasăre simbol cânta pentru prima oară, vestind venirea primăverii, cu întregul său alai de transformări.

În lumea satului tradiţional, de această sărbătoare erau legate o sumedenie de obiceiuri şi credinţe cu caracter ritual. Fiind ziua în care cucul cântă pentru prima oară în noul an, anunţând venirea efectivă a primăverii, era foarte important să auzi acest cântec.

În acest scop, trebuia să fii şi foarte bine pregătit. Adică să ai bani în buzunar şi să fii îmbrăcat în haine curate sau chiar noi, ca să ai parte de bunăstare tot anul ce urmează. Nu era bine nicidecum să te prindă cântatul cucului cu stomacul gol, flămând, cum foarte grav era şi să auzi cântecul păsării venind din spate sau din partea ta stângă, căci ăsta era semn rău şi prevestea întâmplări neplăcute.

De Blagoveştenie se făceau previziuni meteorologice

Făcând parte din seria de sărbători din calendarul popular ce anunţau trecerea pragului spre primăvară, după mărţişor, babe şi moşi, Ziua Blagoveşteniei era şi ea considerată importantă pentru a face un soi de prognoză meteo pentru perioada ce urma. După etnologul Ion Ghinoiu, „dacă în ziua de Blagoveştenie timpul va fi frumos, tot anul are să fie bun. Şi cum va fi vremea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi de Paşti. Iar dacă de Buna Vestire se află şi frunză verde, atunci anul va fi cu belşug“.

Ziua Cucului era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor. Astfel, în Moldova şi Bucovina, în această zi nu se puneau cloştile, pentru că se credea că din ouăle ouate acum nu ies pui. De altfel, despre aceste ouă se credea că nu erau nici măcar bune de mâncat.

Tot în această zi, oamenii satelor nu „goneau“ vacile şi nu semănau porumbul. Nimeni nu trebuia să işte vreo ceartă, pentru că se spunea că cine se ceartă de Blagoveştenie are să aibă numai necazuri tot anul.

Dis-de-dimineaţă, femeile de odinioară puneau sare şi pâine pe pragul uşii, pentru a aduce linişte în casă şi a da hrană îngerilor. De asemenea, apa rezultată din topirea zăpezii, în această zi, era considerată „de leac“, existând credinţa că dacă te speli pe cap cu această apă vei fi protejat de toate răcelile, iar durerile o să-ţi treacă „luate cu mâna“.

Tot de Ziua Cucului începeau şi focurile rituale, în grădini, în curţi şi mai ales în livezi, unde se credea că focul făcut acum avea darul de a dezmorţi pomii. Iar dacă ziua de Buna Vestire era o zi cu ceaţă, primăvara urma să fie călduroasă.

Un alt obicei străvechi este legat de simbolul peştelui, în această zi creştinii care au postit având dezlegare la peşte. Se crede că este bine să mănânci peşte de Buna Vestire, ca să fii sănătos şi vioi ca peştele în apă. Pescarii nu trebuie să arunce în această zi mămăligă la peşti, căci aceştia vor muri.

În haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare

„Primul cântec al cucului, care are loc de obicei la Buna Vestire, trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Dacă nu ar fi îndeplinite aceste condiţii rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, în partea stângă sau în spatele omului, era semn rău“, consideră etnograful Marcel Lutic.

Tot legat de cântecul cucului se spune că cel care îl aude trebuie să numere de câte ori cântă pasărea, ca să ştie câţi ani mai are de trăit. În acelaşi mod se numărau şi anii până la însurătoare sau până la măritiş de către holtei sau de către fetele nemăritate.