Sâmbăta celor plecaţi la Ceruri

Se apropie Postul Mare, o perioadă în care ne pregătim, după puteri, să întâmpinăm, mai curaţi şi mai sinceri, miracolul Învierii. Însă, o tradiţie ce dăinuie de veacuri în Moldova, cea a Moşilor de iarnă, ne face conştienţi nu doar de grija pe care ne-o purtăm nouă înşine, ci şi de aceea pe care trebuie să o răsfrângem şi asupra bunicilor sau părinţilor plecaţi în veşnicie mai din vreme decât noi.

Satul moldovenesc a păstrat, de secole, o seamă de obiceiuri şi tradiţii pe care nici anii, nici moda vremurilor n-au reuşit să le altereze. Sunt parte dintr-un miez de înţelepciune şi de responsabilitate pe care omul simplu l-a moştenit generaţii de-a rândul şi care nu poate fi diluat nicicum. Din suita aceasta ce vine, parcă, din veşnicie, se desprinde şi grija neîncetată pentru strămoşii plecaţi din această viaţă.

Una dintre multele zile în care gândul nostru se îndreaptă spre cei care nu mai sunt printre noi este şi sâmbăta Moşilor de iarnă, cea care precede începutul Postului Mare şi pe care tradiţia românească a împământenit-o ca zi de pomenire a celor adormiţi. Este ziua în care moldovenii îşi amintesc de moşi şi strămoşi, spre pomenirea cărora aduc jertfă în biserică, pentru care se roagă şi „de sufletul“ cărora împart blide cu mâncare, plăcinte şi colăcei. Însăşi denumirea populară a acestei zile ne duce cu gândul către toţi cei din neamul cărora ne tragem, moşii şi strămoşii noştri, plecaţi la cele veşnice. „Sâmbăta aceasta, a pomenirii morţilor, este situată întotdeauna înaintea Duminicii Înfricoşatei Judecăţi, premergătoare Postului Mare. Cu toţii ştim că orice om este supus celor două judecăţi: particulară şi universală. După trecerea din viaţa aceasta, fiecărui om i se face judecata particulară şi i se dă o sentinţă provizorie, urmând ca la Judecata obştească să i se dea sentinţa definitivă. În toată această perioadă, cel răposat are posibilitatea, prin rugăciunea celor vii, să fie iertat de Dumnezeu, iar la Judecata universală să fie rânduit în împărăţia cerurilor. De aceea, tot ce facem noi constituie o datorie a noastră, a creştinilor, faţă de Dumnezeu, de a săvârşi faptele cele bune, purtând de grijă şi avându-i în rânduială pe cei răposaţi, pomenindu-i pe dânşii. Datul de pomană semnifică faptele cele bune ce le-ar fi putut săvârşi cei răposaţi dac-ar mai fi trăit. Noi, creştinii ortodocşi, suntem păstrători ai acestei tradiţii şi ai acestor manifestări, care, de fapt, stabilesc o comuniune a noastră, a viilor, cu cei morţi“, explică părintele Vasile Florariu, de la Biserica Satu-Nou - Belceşti.

De sâmbăta Moşilor de iarnă, în Biserica din Satu-Nou se săvârşeşte Sfânta Liturghie, pomenindu-se toţi cei răposaţi pentru care credincioşii se roagă şi le poartă „de rânduială“. Oamenii aduc la biserică tot ceea ce presupune pomenirea morţilor (colăcei, colivă, untdelemn). „După slujba de la biserică, facem un praznic, în casa de prăznuire, oferind  o masă caldă în amintirea celor răposaţi. Apoi, oamenii oferă vase cu mâncare, colăcei şi lumânări aprinse vecinilor, rudelor, spre pomenirea celor răposaţi“, spune părintele Florariu.

Străchini cu sarmale şi oale cu lapte acru, „de sufletul“ celui răposat

„Cine dă, lui îşi dă“, spune o vorbă veche românească. E o credinţă adânc înrădăcinată în mentalul popular. De aceea, în sâmbăta moşilor, datul de pomană nu e doar o obligaţie faţă de înaintaşi, ci şi o datorie faţă de propriul suflet. „În întâmpinarea marilor sărbători ale Creştinătăţii, avem aceste zile speciale, cunoscute sub numele de «Moşi», zile în care ne întâlnim cu milostenia, un sentiment care defineşte omul generos, omul care poate să renunţe la ceva în favoarea altuia, să ofere din tot sufletul ceva altuia. Milostenia trebuie făcută din toată inima, pentru ca ceea ce dăruieşti să fie primit. Datul de pomană se face în mod special sâmbăta, pentru că există în popor credinţa că în această zi cerul este deschis şi undeva, acolo, toate sufletele celor plecaţi aşteaptă ca cei care sunt încă pe pământ să le dea ceva de pomană. Aşadar, de Moşii de iarnă se dau de pomană vase cu mâncare gătită: răcituri, borş cu carne, sarmale, plăcinte fel de fel. În Bucovina, spre exemplu, se dau de pomană oale cu lapte acru, cofiţe pline cu apă“, explică etnograful Angela Paveliuc Olariu.

Mai multe zile de „Moşi“, pe tot parcursul anului

Cultul moşilor este foarte bine înrădăcinat în tradiţia populară românească. De aceea, şi în lumea satelor, dar şi la oraş, se păstrează încă obiceiul de a da de pomană de sufletul celui din familie care a plecat în lumea cealaltă. Iar unele dintre zilele închinate în mod special acestui obicei sunt sâmbetele de „Moşi“, rânduite, de-a lungul anului, înaintea marilor sărbători: Moşii de vară, înaintea Rusaliilor, moşii de Sântilie - înainte de sărbătoarea Sfântului Ilie, Moşii de toamnă (între 26 octombrie şi 8 noiembrie), Moşii de Ajun (înaintea Crăciunului), Moşii de Crăciun, Moşii de iarnă - înaintea începerii Postului Mare. „De Moşii de Ajun se dau de pomană bucate de post şi julfă, de Moşii de Sântilie se oferă merele care se coc în această perioadă. Dând de pomană fructele caracteristice acestei perioade, într-un fel îţi faci datoria faţă de înaintaşi, dar, în acelaşi timp, şi Dumnezeu se bucură că din rodul pe care tu l-ai primit de la El, faci pomană la rândul tău şi dăruieşti şi altora“, subliniază Angela Paveliuc Olariu, cunoscut specialist în etnografie.

Citește alte articole despre: sâmbăta, obiceiuri, Moșii de iarnă

De la același autor

Ultimele din categorie