Sărbătoarea satului, la Tescani

Tradiţii

Sărbătoarea satului, la Tescani

La sfârşitul săptămânii trecute, la Tescani, în judeţul Bacău, a avut loc ediţia anuală a sărbătorii celebrei localităţi în care a locuit compozitorul George Enescu. O paradă a trăsurilor şi atelajelor trase de cai, costume de epocă, costume populare folosite de localnici, bucate din gastronomia veche, concerte de fanfară, numere de circ ambulant, spectacole folclorice, precum şi demonstraţii ecvestre au fost doar câteva dintre momentele frumoase oferite de organizatori. "Sărbătoarea Tescanilor" a debutat cu un simpozion derulat, în premieră, în parcul aşezământului de cultură "Rosetti Tescanu-Enescu" şi dedicat personalităţilor ce au trecut ori au creat în această zonă. O demonstraţie de dresaj hipic şi un concurs de trecere peste obstacole la care au participat călăreţi din cadrul cluburilor ecvestre din Bacău, Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, precum şi o serie de întreceri sportive de volei, fotbal şi tenis de masă au completat programul manifestării.