Un frate oarecare, flămânzind, a vrut să mănânce de dimineaţă şi se lupta cu gândul să nu mănânce, până nu se vor împlini trei ceasuri din zi.

Şi luând posmagi i-a pus în apă să se moaie, iar dacă au trecut trei ceasuri din zi, a şezut să mănânce şi căutând spre mâncare cu mare poftă, fiind foarte flămând, şi-a zis: mai bine este să mai aştept puţin, să nu mănânc până ce se vor împlini nouă ceasuri din zi.

Iar dacă s-au împlinit, s-a sculat şi a stat la rugăciune şi atunci a văzut cu ochii lui pe vrăjmaşul diavol ca un fum ieşind de sub şervetul care era aşternut unde-și gătise el să mănânce pâine. Şi îndată i-a trecut foamea, scăpând și de lăcomia pântecelui, şi de nesăturare.

(Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 59)