Specialişti în domeniul artei religioase s-au întâlnit la Iaşi

Știri

Specialişti în domeniul artei religioase s-au întâlnit la Iaşi

În perioada 18-20 mai 2017, s-a desfăşurat la Iaşi a noua ediţie a Simpozionului European de Conservare şi Restaurare a Artei Religioase (ESRARC 2017). Această ediţie a simpozionului a fost organizată de Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi, European Journal of Science and Theology, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Simpozion ESRARC 2017 a reunit la Iaşi specialişti renumiţi din domeniul conservării şi restaurării artei religioase, teologi, istorici, artişti şi specialişti în marketing şi comunicaţii media din cinci ţări: Italia, Spania, Norvegia, Slovacia şi România. Tematica dezbaterilor simpozionului a fost următoarea: valori socio-spirituale ale artei religioase, conservarea, restaurarea şi investigarea patrimoniului cultural religios şi aspecte privind marketingul patrimoniului cultural universal. La ceremonia de închidere a fost acordat premiul „Dr. Daniel Mareci“, acordat unor tineri cercetători din Italia şi România.

Lucrările acestei ediţii au fost publicate în volumul intitulat „ESRARC 2017. 9th European Symposium on Religious Art, Restoration & Conservation. Proceedings book“, apărut la Editura Kermes din Italia. Ultimele ediţii ale simpozionului ESRARC au fost organizate în Florenţa (Italia), Trnava (Slovacia) şi Viterbo (Italia). (prof. univ. dr. Nicoleta Melniciuc Puică, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi)

Citește despre: