Spectacol caritabil pentru copii instituţionalizaţi la Zăgujeni, Episcopia Caransebeşului
Pe 3 noiembrie, în sala căminului cultural din comuna Zăgujeni a avut loc spectacolul „Caseta Colombinei” susținută de trupa de teatru „Credo” a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului.
Trupa de teatru „Credo” este formată exclusiv din voluntari, elevi din şcolile caransebeşene care au strâns la un loc pasiunea pentru actorie, bucuria de a fi împreună şi plăcerea de a experimenta şi, nu în ultimul rând, de a dărui.
Spectacol a fost susţinut special pentru copiii de la centrul de plasament „Casa noastră”, Zăgujeni, precum şi pentru copiii de la şcoala din localitate, după cum informează episcopiacaransebesului.ro. Piesa „Caseta Colombinei” a fost scrisă de actriţa Veronica Gherasim şi face parte din genul comediei italiene.
sursa: basilica.ro