Sub masca marii învăţături creştine, a continuat Stareţul, şi prin slugile sale, diavolii, care îşi fac apariţia la şedinţele de spiritism în chip imperceptibil pentru om, el, satana, prin înşelăciunea satanică a vechiului şarpe, îl duce pe om prin atâtea hopuri şi hăţişuri, din care nu mai are nici o posibilitate să mai iasă singur, nici să mai recunoască faptul că se află într-o astfel de situaţie. El dobândeşte prin aceasta o lucrare blestemată de Dumnezeu, încât păcatul, fie el chiar şi crimă, ajunge să i se pară normal, firesc, omului otrăvit de spiritism.

Spiritiştii au un orgoliu îngrozitor şi o răutate curat satanică faţă de toţi cei ce le stau împotrivă. Şi în acest fel, treptat, pe neobservate (nicăieri satana nu lucrează atât de fin ca în spiritism) omul se îndepărtează de Dumnezeu şi de Biserică. Măcar de aţi observa! Duhul întunericului îl trimite consecvent, prin duhurile sale, pe om în bisericile lui Dumnezeu să slujească panihide, să citească rugăciuni şi acatiste, să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi în acelaşi timp îi bagă în cap gândul că toate acestea le-ar fi putut face singur, acasă, cu mai mare osârdie, cu mai multă evlavie. Şi pe măsură ce nechibzuitul om se încurcă tot mai mult în şiretlicurile complicate şi în labirinturile duhului întunericului, Domnul începe să Se îndepărteze de el. Dacă nu ar fi fost încă vătămat de diavol, el ar fi alergat după ajutor la Dumnezeu, la sfinţi, la Împărăteasa Cerului, la slujitorii Bisericii şi aceia l-ar fi ajutat cu rugăciunile lor sfinte, dar el merge cu necazurile lui la aceleaşi duhuri, la diavoli, şi ei îl trag şi mai mult în tina absorbitoare a păcatului şi blestemului. În final, binecuvântarea lui Dumnezeu îl părăseşte pe om în întregime şi începe o destrămare neobişnuită a familiei; fară motive exterioare, el este părăsit de oamenii cei mai apropiaţi, cei mai dragi lui...

Când sufletul omenesc ajunge, cu ajutorul satanei, la cea din urmă treaptă a confuziei, omul îşi pierde raţiunea, devine iresponsabil, în sensul cel mai exact al cuvântului, şi îşi pune capăt zilelor.

Cu toate că spiritiştii spun că sinuciderile printre ei sunt foarte rare, acesta este un neadevăr. Primul invocator al duhurilor, regele Saul, s-a sinucis pentru că nu a păzit cuvintele Domnului şi s-a dus la o vrăjitoare.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 71-72)