Toate acestea: osândirea de sine, inima înfrântă, rugăciunea cu nădejde pentru milostivire, hotărârea insuflată de a te păzi de acum înainte și rugăciunea pentru a primi harul în ajutor – trebuie să le lucrezi înăuntrul tău de fiecare dată când greșești cu ochii, cu auzul, cu limba, cu gândul și cu simțurile; și nici o clipă să nu lași în inimă vreun păcat nemărturisit Domnului și necurățit înaintea Lui printr-o pocăință din inimă. Dacă iarăși cazi – iarăși fă același lucru, și de câte ori ți se întâmplă să păcătuiești, de atâtea ori să te curățești pe tine înaintea Domnului. Iar seara, dacă este cu putință, spune tot părintelui tău duhovnicesc, iar când nu se poate în aceeași seară, spune-i atunci când se va ivi ocazia. O astfel de spovedanie sau descoperire completă în fața duhovnicului are cel mai benefic efect în lucrarea războiului nostru duhovnicesc. Nimic nu îl biruiește pe vrăjmașul pierzător de suflete și nu îi distruge uneltirile precum acest fel de nevoință.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 127)