Spovedania trebuie să aducă bucuria și ușurarea sufletului
Am auzit asta și de la copii care s-au spovedit așa, un copil de șapte ani, când și-a sfârșit spovedania, zburda prin biserică! Spunea: „Părinte, acum pot să fug!”. Vine înapoi: „Nu numai pot să fug, pot să zbor!”. Și într-adevăr, simțim sufletul curat.
Spovedania nu este numai a spune un număr de gânduri sau de fapte pe care le-am făcut. Acesta e un bun început pentru un începător. Spovedania, ca tot ce este duh, devine stare; o stare a firii omului. Preasfințitul spunea de Adam, că Adam nu s-a spovedit lui Dumnezeu. Ce era în Adam? Era o închidere față de Dumnezeu. Dacă ar fi spus: „Doamne, am păcătuit, am făcut ce ai spus să nu fac, iartă!” – sau cum avem în rugăciunile noastre: „Eu ca om am păcătuit; Tu ca Dumnezeu iartă!”.
Noi știm că Dumnezeu ar ierta, nu avem nevoie de vreo dovadă. Fiindcă dacă noi, într-o zi (sau de mai multe ori) am făcut o spovedanie mai adevărată, mai cu durere, mai cu înțelegere, păi știm în ce fel am „zburat”. Că am auzit asta și de la copii care s-au spovedit așa, un copil de șapte ani, când și-a sfârșit spovedania, zburda prin biserică! Spunea: „Părinte, acum pot să fug!”. Vine înapoi: „Nu numai pot să fug, pot să zbor!”. Și într-adevăr, simțim sufletul curat. Cu cât era mai mare întunericul – ca să-l citez pe Sfântul Pavel: „Acolo unde s-a înmulțit păcatul”, cu atât mai mare e bucuria și ușurarea sufletului, adică „prisosește harul”.
(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 55-56)
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro