Zile umede de toamnă.

Breaking News: în Iaşi au fost aduse moaştele Sfântului Simeon... Mii de pelerini vor trece la Iaşi prin faţa moaştelor... Comercianţii au prins cu greu un loc spre a-şi expune marfa, pernuţe sfinţite, căciuli de blană, alifii tămăduitoare... News Alert: tocmai a fost adusă icoana Prodromiţa... credincioşii se îmbulzesc... copii de câţiva anişori stau la coadă... voluntarii servesc pelerinii cu ceai cald...

O singură privire neostoită pe câteva canale de presă. Eşti informat până în ultimul fir de păr. Sau nu!

În afara presei bisericeşti, celelalte canale media creionează un profil greşit al pelerinului şi totodată un cadru general de război. Ai impresia că în fiecare an repetă un scenariu scris anapoda de un neavizat.

În zilele umede de toamnă din preajma lui 14 octombrie sute de mii de credincioşi, unii înduhovniciţi, alţii superstiţioşi, unii mulţumitori, alţii cerşetori de minuni, unii fericiţi, alţii întristaţi de poveri, umbresc kilometri întregi de asfalt rece pentru a se închina Cuvioasei Parascheva. Fiecare pentru şi din motivele lui.

Unele televiziuni continuă cu bălăceala: „dacă te închini Cuvioasei chiar de 14 octombrie ţi se împlinesc cererile!”

Să înţelegem că moaştele sunt miraculoase doar de ziua sfintei?! Fireşte, ziua de prăznuire este foarte importantă pentru că e închinată sfintei de către Biserică. Închinarea către sfânta Moldovei aduce multă bucurie şi vindecare în fiecare zi.

„Sute de mii de pelerini aduc bani frumoşi Bisericii!”

Este un aspect normal. Unde sunt sute de mii de oameni sunt şi sute de mii de moduri de exprimare a conştiinţei religioase, iar donaţia este unul dintre ele. Ce se întâmplă cu donaţiile? Intraţi în Biserică, în viaţa ei, şi vedeţi, nu staţi în faţa geamului gros, dincolo de adevăr.

Stop! Închid televizorul, ocolesc siturile de ştiri, opresc aparatele radio. Ies în stradă. Încerc să aflu realitatea. Mă simt trădat şi manipulat. Mă apropii de rând. Mă aşez liniştit şi ascult forfota străzii. E un amestec de rugăciuni rostite încetişor, cântare religioasă ascultată în căşti de un puşti, câteva amintiri depănate în trecerea timpului, câte un oftat şi, uneori, în câte un moment de linişte, (de) câte o lacrimă căzând pe mâinile împreunate în dreptul gurii. Aici în rând stau ştirile. Minuni al căror număr nu poate fi contorizat. Mărturii vii, pline de încărcătura situaţiilor concrete trăite. Aici nimeni nu vrea să vadă marfa. Nici să îşi cumpere vreo pernuţă sfinţită. Nici căciulă de blană. Poate vreo alifie din plante. Zarva şi nebunia străzii nu sunt pentru pelerin. El stă aşezat, cuminte, în aşteptarea care nu e deloc apăsătoare, deloc înfrigurată. El stă să se întâlnească cu Parascheva, Cuvioasa Parascheva!

De ce acum când e frig, când plouă, când îngheaţă, când e lume multă, când trece os prin os?

Fiindcă e un canon pe care ţi-l asumi atunci când vii să oferi rugăciunea ta şi să ceri un ajutor pentru tine sau pentru altcineva.

Fiindcă şi prietenii ţi-i vizitezi des, dar le cânţi la mulţi ani de ziua lor.

Fiindcă mulţimea de credincioşi este expresia sfinţeniei şi puterea rugăciunii împreună.

Fiindcă te-ai săturat ca şi mine de ştiri comerciale, străine de duhul credinţei şi de  realitatea trăirii.

Fiindcă rugăciunile pentru cei dragi îmi iau timp, timpul nevoinţei din stradă.

Fiindcă... am ajuns în faţa moaştelor... Bucură-te Sfântă Parascheva, mult folositoare!