Caracterul supărăcios este o sabie cu două tăișuri, îndreptată în primul rând nu împotriva celor care ne supără, ci chiar împotriva noastră. Însăși structura verbului „a se supăra” arată că cei împotriva cărora se îndreaptă acțiunea distructivă a supărării suntem chiar noi. Cei care ne supără poate că nici nu știu că noi suntem mâniați pe ei, poate că nici nu bănuiesc că noi suferim. Dorm liniștiți, n-au treabă, pe când cei supărați clocesc planuri de răzbunare, nu pot să doarmă nopțile, își pierd pofta de mâncare și tihna, gândindu-se numai la supărarea lor.

Omul supărăcios se pedepsește pe sine însuși îngrozitor, aducându-se într-o stare de totală epuizare. Starea de mânie este un stres foarte sever. Ca atare, capacitatea de a-i ierta pe vrăjmași și pe cei care te-au supărat aduce un imens folos nu numai sănătății duhovnicești, ci și celei psihice și fizice.

(Preotul Pavel Gumerov, Cele opt păcate de moarte și lupta cu ele: ascetica ortodoxă pentru mireni, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, p. 99)