Concepția este un moment esențial care determină în multe feluri viitorul copilului. În momentul zămislirii se transmite toată informația genetică a părinților: sexul, înălțimea, culoarea ochilor și a pielii, trăsăturile feței și alte caracteristici. Așa cum observă mulți cercetători, sănătatea și bunăstarea spirituală ale copilului sunt influențate de starea spirituală și somatică a părinților, de caracterul dorit sau nedorit al acestei sarcini. Toate aceste lucruri se imprimă, literalmente, în sufletul copilului în formare. Chiar din primele săptămâni ale dezvoltării fetale, atunci când abia începe să se formeze învelișul trupesc al copilului, sufletul lui este prezent și reacționează subtil la toate schimbările din organismul și din sufletul mamei. (...)

Fătul trăiește o viață spirituală și trupească independentă și începe să reacționeze de timpuriu la toate influențele externe. În prima lună de sarcină, încep să se formeze sistemul nervos și sistemul circulator, apar primele elemente ale ochilor, urechilor, tiroidei, ficatului, plămânilor, intestinelor. Peste o lună, inima începe să bată – adică atunci când mama nici nu bănuiește, poate, că este însărcinată. Fătul de o lună și jumătate reacționează la durere și se ferește de lumina îndreptată spre burta mamei. În a zecea săptămână, copilul din uter începe să se miște, să fie activ în a douăsprezecea săptămână, toate organele copilului sunt practic formate integral, iar în timpul rămas pentru dezvoltarea ulterioară bebelușul crește și ia în greutate.

În acest răstimp, mama începe să simtă mișcările copilului. Fătul de cinci luni deosebește sunetele puternice, se „sperie”, se „supără” drept răspuns la acțiunea lumii exterioare, adică începe să trăiască propria viață emoțională. În această perioadă este foarte importantă sensibilitatea mamei față de copil: sunt necesare emoțiile pozitive, dispoziția lăuntrică bună, echilibrul duhovnicesc și sufletesc. Mama trebuie să iasă mai mult la aer, să petreacă mai mult timp în natură, să meargă la slujbe, să se spovedească și să se împărtășească. În luna a șasea, bebelușul recunoaște vocea părinților și reacționează la intonații.

Caracterul dorit sau nedorit al sarcinii afectează atât starea fizică, cât și pe cea emoțională a mamei. (...) În același timp, starea proastă a mamei este transmisă copilului și afectează alimentarea sa cu oxigen și nutrienți, motiv pentru care el se naște slăbit, fiziologic imatur. Mai mult de atât, s-a observat că nu stresul acut, ci anxietatea, tristețea și neliniștea îndelungată a mamei îi dăunează fătului. Din luna a șaptea de sarcină, când încep să se dezvolte toate cele cinci simțuri, fătul simte și mai intens influența mamei. Schimbările caracteristice ale lichidului amniotic semnalează starea mamei, iar fătul o percepe la nivelul simțurilor, fapt care îl va afecta.

(Elena Morozova, Educarea copilului: dificultăți și soluții, Editura Sophia, 2018, pp. 73-77)

Îți mai recomandăm și: Femeia însărcinată trebuie să fie conștientă de influența pe care o are asupra copilului din burtică