Starețul Efrem Vatopedinul, la Catedrala din Iași: „La taina Sfintei Liturghii, la care se dă în dar harul, mintea se deschide ca să priceapă scripturile”
În Duminica dinaintea Nașterii Domnului Hristos, 18 decembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Alături de ierarh a slujit și părintele arhimandrit Efrem Vatopedinul, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, care se află pentru câteva zile în pelerinaj în Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Ieșenii care au venit în această dimineață să participe la Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, precum și pe arhimandritul Efrem Vatopedinul din Sfântul Munte Athos. Părintele stareț, însoțit de o delegație formată din monahi și ucenici ai Mănăstirii Vatoped, se află pentru câteva zile într-un pelerinaj în țara noastră. În această seară, gheronda Efrem va rosti un cuvânt de binecuvântare la Concertul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Pace sfântă pe pământ”, care va avea loc începând cu ora 17.00 la Centrul de evenimente „Agora”.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Ungureanu a fost hirotonit diacon, urmând ca în perioada următoare să fie rânduit preot pe seama Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Chilișoaia, comuna Dumești, județul Iași.
Cuvântul de învățătură rostit după citirea „Cărții Neamului lui Iisus Hristos” a fost ținut de părintele stareț Efrem Vatopedinul, care a menționat faptul că taina întrupării Domnului este de neînțeles:
Biserica, în calitate de maică, la toate slujbele, ne dăruiește cuvântul Evangheliei, iar la taina Sfintei Liturghii, la care se dă în dar harul, mintea se deschide ca să priceapă scripturile. Dumnezeu l-a zidit pe om după chipul Său și asemănarea Sa, și l-a zidit ca să se desfăteze în slava lui Dumnezeu, însă omul nu a reușit acest lucru. A căzut, a alunecat, a săvârșit marea greșeală a căderii. Și vedem astăzi la citirea Sfintei Evanghelii, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Biserica – maica noastră vrea să facă o recapitulare și să ne lege Vechiul Testament de Noul Testament. Ne arată că Vechiul Testament nu este, după cum socotesc unii, doar istoria poporului evreu, ci este prezența lui Dumnezeu Cuvântul neîntrupat, iar Noul Testament este prezența lui Dumnezeu Cuvântul întrupat. Noi venim în această perioadă nouă, pe care o trăim după întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, care este o taină de netâlcuit, o taină de neînțeles, despre care Sfinții Părinți subliniază faptul că taina deșertării dumnezeiești a lui Dumnezeu Cuvânt nu va putea fi tâlcuită la modul absolut nici la a doua venire. Vedem astăzi, la Sfântul Evanghelist Matei, că ni se spune începutul neamului din care a venit Iisus Hristos ca Dumnezeu și om. Atunci când spunem că Hristos este Dumnezeu și om nu înțelegem că este cincizeci la sută Dumnezeu și cincizeci la sută om, ci înțelegem, credem și acceptăm că este sută la sută Dumnezeu și sută la sută om.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a conferit părintelui Efrem Vatopedinul „Crucea Moldavă”, menționând totodată relația frumoasă și statornică pe care o are Moldova cu Sfântul Munte:
Slavă aducem și mulțumită multă Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit puțin câte puțin să ne apropiem de sfârșitul acestui an, greu și frumos deopotrivă. Duminica viitoare vom avea sărbătoarea Întrupării Domnului Hristos, și așa ne apropiem de finalul acestui an cu inima plină de nădejde că Dumnezeu va fi cu noi și în anul care vine. Am amintit că a fost un an greu, pentru că nu ne-am așezat încă întru totul după boala cea grea care ne-a cuprins pe mulți, un an greu pentru că la un pas de noi se desfășoară un crud război, an greu pentru că grele sunt păcatele noastre ale tuturor, dar Dumnezeu nu se uită atât la păcatele noastre, ci și la nădejdea noastră, la starea noastră de pocăință, iar pentru a ne întări întru acestea ne trimite din când în când câte o bucurie să ne bucurăm întru numele Lui și așa să ducem mai departe crucea pe care o avem fiecare. Anul acesta, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe bucurii: au avut loc multe sfințiri de biserici, au avut loc multe hirotonii întru preot și diacon, am avut bucuria cea mare la sărbătoarea cea sfântă și binecuvântată închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, și iată acum la final de an, avem bucuria de a-l avea împreună cu noi pe Preacuviosul părinte Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos. Între Moldova și Sfântul Munte Athos s-au stabilit de-a lungul veacurilor foarte frumoase și statornice legături, între Mitropolie și sfintele mănăstiri, între diferitele mănăstiri din Moldova și Țara Românească, mulți călugări din România s-au așezat în Sfântul Munte, mulți greci sau ciprioți s-au așezat pentru o vreme aici, în Moldova, în țară, și nădăjduim că aceste frumoase legături, care au constituit un ajutor reciproc în vreme de cumpănă, să continue, pentru că Biserica lui Hristos este una, oriunde se slăvește preasfânt numele Domnului întru dreapta credință.
De asemenea, Părintele Mitropolit Teofan a afirmat că aseară a primit din partea mănăstirii athonite, prin intermediul părintelui stareț, o părticică din osemintele Părintelui Dionisie de la Colciu. La ultima ședință de lucru a Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat că va propune Patriarhiei Ecumenice canonizarea părinților Dionisie Ignat și Petroniu Tănase.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, ieșenii au primit în dar cruciulițe din partea Mănăstirii Vatoped.
Mâine dimineață, delegația athonită se va îndrepta spre Mănăstirea Zosin iar seara, părintele Efrem Vatopedinul va participa la Concertul de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”, ce va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoșani.
Vă invităm să accesați și:
- Părintele Efrem Vatopedinul în vizită în Arhiepiscopia Iașilor
- Starețul Efrem Vatopedinul a sosit la Mănăstirea Diaconești
- (Foto) Starețul Efrem al Mănăstirii Vatoped a slujit în Catedrala Sfintei Parascheva de la Iași
- (Video) IPS Teofan și arhim. Efrem Vatopedinul au slujit la Catedrala Mitropolitană din Iași
- (Video) IPS Teofan: „Avem inima plină de nădejde că Dumnezeu va fi cu noi și în anul care vine”