Urmând o veche tradiţie, în Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, a avut loc tradiţionalul ritual al spălării picioarelor. Momentul rememorator a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, după rugăciunea Amvonului şi după ce majoritatea obştii monahale s-a împărtăşit cu Sfintele Taine.

Rânduiala spălării picioarelor din acest an s-a desfăşurat în pronaosul mănăstirii, cei doisprezece ieromonahi care i-au preînchipuit pe cei doisprezece ucenici ai Mântuitorului, cât şi stareţul mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, purtând veşminte de culoare roşie. Dintre cei 12 ieromonahi nu au lipsit portarul aşezării monahale, reprezentând pe cel care primeşte pe fiecare credincios, şi iconomul mănăstirii, care l-a preînchipuit pe Sfântul Apostol Petru.

Slujba a debutat cu binecuvântarea apei, după care, în timpul citirii Evangheliei şi în acelaşi timp cu textele evanghelice care aminteau de spălarea picioarelor Sfinţilor Apostoli de către Mântuitorul Hristos, părintele stareţ s-a dezbrăcat de felon, a turnat apa într-un vas, s-a încins cu un ştergar şi a spălat şi a sărutat picioarele celor 12 ieromonahi. Rânduiala spălării picioarelor s-a terminat prin rostirea unei rugăciuni deosebite prin care s-a cerut ca Dumnezeu să spele întinăciunea păcatelor, după care mulţimea de credincioşi a fost stropită cu apa sfinţită din vas.

„Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împărăţia lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu”

După săvârşirea rânduielii şi după otpustul Liturghiei, a urmat cuvântul de învăţătură al părintelui stareţ, care a vorbit despre puterea duhovnicească a smereniei şi a iertării: „Hristos, Mântuitorul nostru, S-a smerit ca să ne iubească, S-a smerit ca şi noi să înţelegem că numai prin smerenie şi slujire putem iubi. De aceea, iubiţi credincioşi, aflându-ne în această zi aleasă, Joia cea Mare, trebuie să ştim că Hristos ne-a lăsat ce avea mai de preţ, comoara cea mare, despre care El a spus că cine o găseşte acela nu o mai lasă şi se ţine de ea întotdeauna – Sfânta Împărtăşanie, Taina Tainelor, pentru că ne-a iubit şi ne-a preţuit. Nu poţi să iubeşti şi nu poţi să preţuieşti pe cel de lângă tine atât timp cât tu nu faci ceva pentru el. Noi, în viaţa duhovnicească avem un altfel de canon: când cineva mărturiseşte şi spune că îl urăşte cineva sau că nu-l poate iubi pe aproapele, sau că simte că are ceva împotriva lui, canonul nu este altul decât rugăciunea pentru respectiva persoană. Aşa spun părinţii duhovniceşti: să te rogi pentru acela pe care îl simţi că are ceva împotriva ta. Are mitropolitul Antonie de Suroj un cuvânt extraordinar despre iertare, care sună în felul următor: «Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noastre – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiţi nu înseamnă să ierţi. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om aşa cum e, cu păcătul său şi cu ceea ce îl face să fie insuportabil, şi să spui: Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împărăţia lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău, eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul şi-I voi spune: Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieţii mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l şi Tu, în numele iertării mele!»”.

Ritualul spălării picioarelor în Sfânta şi Marea Joi, despre care există menţiuni încă din veacul al VI-lea, se practică în special în mănăstiri şi în catedrale, dar şi în parohii şi reprezintă reconstituirea momentului spălării picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, la Cina cea de Taină.