Ştiinţa fără Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Ştiinţa fără Dumnezeu

Iar cunoaşterea lui Dumnezeu este ca o sare ce sărează toată cunoaşterea, îi dă gust şi o fereşte de reaua întrebuinţare. 

Ştiţi, oare, cine sunt cei mai mari neştiutori? Sunt oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, nici puterea lui Dumnezeu. Aceasta a mărturisit-o însuşi Domnul Iisus, când a spus saducheilor, ispititorii Săi: Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Iar saducheii erau Evrei atotştiutori, dar fără credinţă în Dumnezeu şi înviere. Le ştiau pe toate, numai de Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu nu ştiau. Iar cunoaşterea lui Dumnezeu este ca o sare ce sărează toată cunoaşterea, îi dă gust şi o fereşte de reaua întrebuinţare. Saducheii vremurilor noastre sunt Europenii iudaizanţi, botezaţi cândva în numele Domnului Iisus Hristos, dar care şi-au dispreţuit botezul şi s-au ruşinat de numele lui Iisus. De aceea toată cunoaşterea lor e mai rea decât ştiinţa ţăranului, căci e lipsită de gust şi întrebuinţată spre rău. În zadar se laudă cu cunoaşterea lor lumească, în zadar au luat cunoştinţele fizice mărunte drept măsură a vredniciei şi măsurii omului. Iar ce este înălţat la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu, a spus Însuşi Domnul Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, p. 203)

Citește despre: