Străduieşte-te să intri în slava protopărinţilor

Cuvinte duhovnicești

Străduieşte-te să intri în slava protopărinţilor

Cu îndrăzneală te-ai desfătat, vorbind faţă către faţă cele dumnezeieşti cu Creatorul tău, străduieşte-te aşadar să intri din nou în această slavă prin obiceiurile adevăratei şi bunei credinţe.

Dacă Cel de Sus ne numeşte pe noi fiii Lui atunci de ce noi, oamenii, suntem izgoniţi cu ruşine din această viaţă (dumnezeiască) (Ps. 81, 6,7)? Să îl preamărim pe Cel de Sus pe pământ ca şi El să ne împodobească pe noi cu cununile cele cereşti. Să îl preamărim pe Cel de Sus cu toată inima prin păzirea dreaptă şi desăvârşită a poruncilor Lui; să ne străduim cu putere pentru viaţa viitoare. Să urâm din toată inima tot ce e josnic şi să aruncăm de la noi jugul patimilor. Să stăm pe tăria înaltei libertăţi, pe tăria libertăţii dumnezeieşti cu care tu te-ai îmbogăţit înainte de toate. Căci ai căzut în puterea diavolului ticălos când, pierzându-ţi slava ta nemuritoare, te-ai asemănat dobitoacelor fără minte (Ps. 48, 21). Cu îndrăzneală te-ai desfătat, vorbind faţă către faţă cele dumnezeieşti cu Creatorul tău, străduieşte-te aşadar să intri din nou în această slavă prin obiceiurile adevăratei şi bunei credinţe.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 69)

Citește despre: