A fost un om care se numea avva Pamvo și despre acesta se povestește că trei ani a petrecut rugându-se la Dumnezeu și zicând: „Să nu mă slăvești, Doamne, pe pământ!”. Și atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite în fața lui, de slava care o avea.

Se spunea despre avva Pamvo că, precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit fața lui, așa și fața lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea și era ca un împărat șezând pe tron. De aceeași lucrare era și avva Siluan și avva Sisoe.

(Patericul, ediția a IV-a, revizuită, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 206)