Suzanne Villieres, psiholog de origine franceză, într-un volum sugestiv intitulat „Trucuri psihologice pentru părinți. Cum să ne educăm copilul (9-12 ani)”, propune părinţilor următoarele strategii de control al activităţilor desfăşurate în spaţiul virtual:

1. Conștientizarea, din partea copilului, a faptului că jocurile video și computerul sunt o parte indisociabilă din viața copiilor noștri și că ar fi inutil să încercăm să îi privăm de acestea.

2. Cunoaşterea faptului că jocurile video prezintă și efecte benefice garantate, dar și efecte negative, asociate în special utilizării abuzive.

3. Controlarea duratei de folosire a PC, pentru a evita situația în care acesta ajunge să-și petreacă tot timpul liber în fața ecranului, în detrimentul altor activități realizate alături de familie sau prieteni.

4. Aşezarea PC-ului într-o încăpere situată central în locuința dumneavoastră, dar nu  în camera copilului (fapt ce ar favoriza utilizarea excesivă, izolarea și dependența).

5. În locul interzicerii accesului la internet și la jocurile video, trebuie cultivată stabilirea unor reguli clare cu privire la orele și şi conţinuturile permise (nu înainte de a-și scrie temele, nu înainte de culcare, etc).

6. Supravegherea paginilor web, pe care le vizitează copilul și mesajele pe care le primește.

7. Păstrarea vigilenţei, din partea părinţilor, pentru a detecta apariția oricărui semn care indică dependența de calculator la copil: izolare, tulburări ale somnului, iritabilitate sau plictiseală atunci când nu poate să joace jocuri, scăderea randamentului școlar, etc;

8. În cazul în care părinţii constată dependenţa sau utilizarea excesivă a PC-ului, este indicată solicitarea ajutorului specializat: educatori, psihologi, psihoterapeuţi, psihiatri.

Cunoscând şi pericolele la care predispun unele jocuri video, specialiştii, ca un mijloc de prevenire a dezvoltării agresivităţii şi a dependenţei digitale, propun ca soluţii eficiente: o relaţionare de durată, mai intensă şi mai eficientă cu copiii, încercând să le înţelegem probleme de dezvoltare, preocupările şi interesele lor, frământările şi neliniştile prin care trec, în speranţa contribuirii la depăşirea lor constructivă şi cu învăţăminte profunde pentru viaţă; supravegherea şi limitarea timpilor de expunere faţă de ele; selectarea treptată a conţinuturilor lor, glisând, treptat, spre cele de strategie; cultivarea jocurilor reale, individuale şi colective sau de echipă; interacţiunile faţă către faţă; descoperirea bucuriilor pe care le oferă natura sau acele „fascinaţii calme”, mult mai folositoare şi cu reverberaţii profunde şi de durată asupra sufletului; dezvoltarea abilităţilor de a-şi conduce singuri viaţa, către o ţintă, cu un scop şi într-un sens profund pozitiv şi folositor în plan spiritual. 

Aceasta înseamnă a avea un proiect clar şi înalt de viaţă, incluzând obiective imediate, medii şi îndepărtate, iar, în cadrul acestuia, acordarea unei importanţe deosebite unui program de viaţă duhovnicească, având la bază credinţa şi rugăciunea, lupta împotriva păcatelor şi practicarea virtuţilor creştine, toate acestea, în ascultare de un duhovnic iscusit, în universul real şi bogat al iubirii de Dumnezeu şi de semeni.

(Fragment din articolul: Vindecarea de violența comportamentală indusă de jocurile digitale)