Vezi că într-un vas umplut sau într-o cofă plină cu apă nu mai poate să încapă nimic, însă, dimpotrivă, într-un vas gol încape orişice.

Pricepe de aici că asemenea şi sufletul cel plin de dragostea acestei lumi, adică de iubirea de slavă, de mândrie, de argint şi de plăceri trupeşti, nu mai poate primi în sine nimic ceresc şi duhovnicesc: nu poate să-L iubească pe Dumnezeu şi să dorească bunătăţile cereşti după cuviinţă şi nici să aibă în sine bucuria cea duhovnicească.

Din aceasta învaţă, creştine, să alungi dragostea lumească, pentru ca iubirea de Dumnezeu să intre în inima ta. Cele ce sunt asemenea pot fi aşezate împreună – cum ar fi, de pildă, apa să fie pusă cu apa –, iar cele potrivnice, aşa cum sunt bunăoară apa şi cu focul, nu ar putea să încapă în acelaşi vas.

Nu este dragostea lui Dumnezeu în inima în care se află iubire de argint, de slavă, de cinste şi de stăpânire, precum nici într-o inimă iubitoare de cele bune nu se găseşte dragostea lumii. Căci dragostea de Dumnezeu şi cea lumească sunt lucruri potrivnice şi de aceea nu pot fi împreună, ci se izgonesc una pe cealaltă.

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau pentru unul se va strădui iar pentru celălalt va trândăvi; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”, grăieşte Hristos (Matei 6, 24).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 64)