Suspect de Sindrom Down, ocrotit de Sfântul Efrem – povestea nașterii lui Efrem, un copil sănătos și sclipitor
A venit ziua cea mare. Eram sigură că la primul contact vizual cu băiețelul îmi voi da seama dacă are sau nu Sindromul Down. Însă, trebuie să mărturisesc și faptul că, indiferent de situație, aveam o pace aproape inexplicabilă, dăruită de Sfântul Efrem. Nerăbdători și entuziasmați, așteptam venirea pe lume a celui mai așteptat copil. Și s-a născut Efrem, cu o greutate de 4 kg. Sănătos! O adevărată minune! E o minune de copil și acum. Anul acesta împlinește 11 ani și are o minte sclipitoare.
Azi este despre Sfântul Efrem și minunile lui. Las și eu o mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou, pentru a fi de folos și altora.
Era începutul anului 2014, iar eu aveam 13 săptămâni de sarcină, a doua sarcină. La un control de rutină, medicul ginecolog ne-a spus că bebelușul e suspect de Sindrom Down, observând pliul nucal prea îngroșat (termen de specialitate, reprezentând partea frontală a craniului). Eu, având informații despre această afecțiune medicală și lucrând cu astfel de copii, nu m-am prea speriat. În schimb, soțul nu știa cum să reacționeze. Însă, nu erau decât două variante: ori avort, ori păstrarea sarcinii. Ne-a recomandat să facem analiza de detectare mai precisă a bolii și mi-a recoltat sânge pe loc pentru analize. Vorbind cu soțul, amândoi am hotărât fără nici o ezitare că orice ar fi și orice ar arăta rezultatele, vom păstra sarcina.
După câteva zile, l-am sunat pe domnul doctor să îl întreb despre rezultate. Acesta mi-a comunicat faptul că nu au putut trimite sângele la analiză pentru că se coagulase de seara până dimineață. Un semn clar că Domnul a rânduit pentru noi un copil sănătos. Nu am mai reluat procedura de screening pentru că noi deja am decis că orice ar fi, nu renunțăm la copil.
Când ne-am întors acasă, ne-am tot gândit ce putem face. L-am ales ca sfânt ocrotitor al pruncului pe Sfântul Efrem cel Nou, care atunci începea să devină cunoscut în România, și am început, cu nădejde, să ne rugăm zilnic lui. Așa de minunat s-au rânduit lucrurile, că și alți cunoscuți, pe lângă familia care oricum era alături de noi cu rugăciunea, au început să se apropie de acest minunat om a lui Dumnezeu. Ba chiar, o prietenă de-a soacrei nu s-a mai oprit în a-i citi acatistul până la moarte. Mare lucru!
Zilele treceau greu, dar rugăciunea era tot mai stăruitoare. Ne rugam să fie sănătos pruncul, dar și să ne dea Domnul înțelepciune să îl creștem indiferent cum va fi, sănătos sau bolnăvior. Multe sentimente ne-au încercat din februarie până în august 2014.
Mai aveam un băiețel, pe atunci de 1 an, și cred că datorită acestui fapt am rezistat să nu ne stea mintea doar la scenarii negativiste.
Și a venit ziua cea mare. Eram sigură că la primul contact vizual cu băiețelul îmi voi da seama dacă are sau nu Sindromul Down. Însă, trebuie să mărturisesc și faptul că, indiferent de situație, aveam o pace aproape inexplicabilă, dăruită de Sfântul Efrem. Nerăbdători și entuziasmați, așteptam venirea pe lume a celui mai așteptat copil. Și s-a născut Efrem, cu o greutate de 4 kg. Sănătos! O adevărată minune!
E o minune de copil și acum. Anul acesta împlinește 11 ani și are o minte sclipitoare, e campion la șah, face puzzle-uri de 1000 de piese în 3 zile și multe altele. Se vede clar că rugăciunea stăruitoare și ajutorul Sfântului Efrem și-au pus amprenta asupra lui.
Ne-am rugat și pentru ceilalți copii, dar contextul a fost diferit. După el, la distanță 2 ani, a venit și al treilea băiat al nostru.
Slavă Domnului pentru toate! Minunat este Domnul întru sfinții Săi!
Sfinte Efrem cel Nou, roagă-te pentru noi!
(Mărturie trimisă de Elena Frăsinel, 5 mai 2025)
Trandafirul dăruit de Sfântul Efrem cel Nou unui bolnav
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro