Tabăra de iarnă „Floare de colţ-Durău” 2013 – Tinereţe şi bucurie
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin intermediul Departamentului Tabere din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală, organizează începând cu anul 2010 tabere cu scop educativ şi recreativ pentru copiii şi tinerii din zona Moldovei. În cadrul acestor manifestări, copiii pot descoperi valori precum dragostea şi prietenia, într-un climat de siguranţă şi îndrumaţi de persoane instruite pentru a-şi desăvârşi formarea individuală. De asemenea, sunt ajutaţi să descopere muntele, jocul, sportul, rugăciunea împreună cu zeci de copii şi să îşi facă prieteni, într-o atmosferă în care primează dragostea şi respectul faţă de celălalt.
Aceste tabere se desfăşoară la iniţiativa şi sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Directorii de tabară, responsabilii pe fiecare serie în parte, sunt preoţi cu experienţă, care au urmat un program de instruire specifică în prealabil. În echipa de animatori socio-educativi, ce cuprinde o persoană la fiecare şase copii, care va dezvolta activităţile cu aceștia pe parcursul taberei, sunt selectate persoane instruite, având abilităţi specifice.
Privind retrospectiv, prima tabără organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în anul ce a trecut a fost Tabăra de iarnă „Floare de colţ” de la Durău. Aceasta s-a desfăşurat la începutul anului 2013 în două serii, între 3 şi 13 ianuarie. În total, au participat peste 110 copii, care au fost ghidaţi de 30 de profesori, instructori şi animatori. Locul de desfăşurare al acestei tabere a fost Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru” din Durău care, începând cu anul 2005, a oferit servicii de cazare şi masă unui număr de peste 16.000 de copii. Activităţile taberei s-au desfăşurat în staţiunea Durău, aflată în comunca Ceahlău din judeţul Neamţ, la poalele muntelui Ceahlău, la 90 de kilometri de oraşul Piatra-Neamţ şi la 175 de kilometri de oraşul Iaşi.
Activităţile din tabără i-au ajutat pe copii să-şi descopere personalitatea şi să comunice între ei
Copiii au fost cazaţi la Hotelul „Pelerinul”, în camere de două persoane, cu baie proprie. Masa a fost pregătită de către maicile de la mănăstirea Durău şi a fost servită în restaurantul cu o capacitate de 200 de persoane. În zilele de miercuri și vineri a fost oferită mâncare de post, iar pentru copiii a căror sănătate presupune un regim special, a fost pregătită mâncare corespunzătoare. Mesele, activităţile sportive și atelierele au avut loc în incinta Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru”, într-un spaţiu corespunzător şi sigur. De asemenea, copiii au primit gustări între diferitele activităţi, materiale sportive şi materiale pentru ateliere, echipamente pentru ski, diplomă de participare şi au beneficiat permanent de asistenţă medicală specializată.
În cadrul programului taberei, s-au organizat ateliere de comunicare, orientare turistică şi supravieţuire în natură, dans, muzică, hockey pe zăpadă, tenis de masă, drumeţii, foc de tabără şi serate speciale de karaoke sau cinema. Activităţile organizate în această tabără au inclus cursurile de ski, ce au avut loc pe pârtia din apropiere mănăstirii Durău. Acestea au fost susţinute de către instructori specializaţi, pe parcursul mai multor zile, fiecare grupă de copii fiind supravegheată şi de un animator. De asemenea, copiii au avut posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie și la explicarea acesteia, dar şi la rugăciunile de dimineață și de seară săvârşite în comun.
„Această tabără mi-a schimbat modul de gândire faţă de Biserică şi faţă de religie”
La finalul taberei, întreaga echipă a recunoscut că au avut parte de o experienţă unică, pe care ar repeta-o şi cu altă ocazie, pentru prietenii şi activităţile întâlnite la Durău. ,,Am cunoscut oameni deosebiţi, persoane minunate cu un suflet curios care manifestau căldură, iubire, sinceritate, inocenţă, credinţă, într-un cuvânt tot ce înseamnă frumosul. Aşa cum am învăţat dintr-un film:Dragostea e ca vântul:nu o poţi vedea, dar o poţi simți”, a afirmat participanta Mădălina-Maria Blenteţ. ,,Eu nu i-am putut găsi niciun defect. De la rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară, până la grozăviile pe care le făceam în cursul zilei, este un drum lung. Această tabără îi învaţă pe copii ce înseamnă să te rogi din tot sufletul, cum să îţi iubeşti aproapele. Această tabără mi-a schimbat modul de gândire faţă de Biserică şi faţă de religie”, a declarat emoţionată Patricia Popovici.