Maica Parascheva a fost un suflet foarte zbuciumat. Necazul ei a început de când avea câțiva anișori. Era copiluţ când a căzut de pe prispa casei şi şi-a fracturat coloana. Acest lucru se întâmpla prin anii ’50. Părinţii au dus-o la doctor, dar din lipsă de bani, nu prea au avut cum s-o ajute. Coloana s-a prins strâmb și ea crescut aşa, fiind foarte, foarte marginalizată, chiar terorizată. Acest lucru i-a marcat toată copilăria, mai apoi toată viaţa, deşi era o persoană cu foarte multe calităţi.

„Dumnezeu a suplinit cumva această nedreptate a ei, acest neajuns, şi era o persoană foarte plăcută, foarte sociabilă în mediul mirenesc. Era bucătăreasa satului, fiind tot timpul solicitată la nunţi, cumetrii şi tot felul de petreceri. Avea un umor al ei plăcut”, spune maica stareță Sofia.  

Maica Parascheva povestea, cu o oarecare amărăciune, că a fost marcată nu doar de mediul extern, ci chiar de familia ei. Odată, părinţii săi, într-un moment de criză, şi-au pus problema despărţirii. Şi au început să facă împărţeala între ei a bunurilor şi a copiilor. Erau mai mulţi fraţi, băieţi şi fete; tatăl său spunea că îl ia pe cutare şi pe cutare, mama – pe cutare şi pe cutare, dar pe ea n-o lua nimeni. Copil fiind, a crescut cu ideea aceasta. Mai târziu, a făcut cele patru clase primare. Avea o minte foarte ascuţită și îi era drag la şcoală. Dar locuind într-un sat limitrof, în momentul în care părinții au dus-o mai departe, la comună, să facă clasa a V-a, ea n-a mai vrut să meargă la şcoală din cauză că râdeau copiii de dânsa. Îşi dorea să meargă la şcoală, dar în acelaşi timp nu putea suporta batjocura celorlalţi. Însă toată viața ei a fost o luptătoare. Studiile și le-a întregit mai apoi la seral.  

„Îi plăcea să croiască veşmintele preoțești şi ne antrena pe toate”

Din cauza defectului, ea nu s-a mai căsătorit, rămânând să locuiască cu mama ei. Maica stareță Sofia își amintește că după revoluţie, a intrat la Mănăstirea Ivăneşti, întrucât părintele de acolo era din sat de la ea, iar mama ei murise între timp. „Şi-a îngropat mama şi două surori tinere. A plecat la mănăstire. Aici, iarăşi probleme, se simţea marginalizată – aceasta a fost crucea ei. A plecat de la Ivăneşti în momentul în care era vorba să se desfiinţeze mănăstirea şi a venit aici, la Frumoasa. Era maica Gherasima stareţă atunci. Se pricepea de minune la bucătărie, la atelier, îi era drag, fiindcă toată viaţa ei asta a făcut: s-a îndeletnicit cu lucrul de mână. Îi plăcea să croiască veşmintele preoțești şi ne antrena pe toate”, a spus sfinția sa.

În anul 2009 s-a îmbolnăvit. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, însoţit de exarhul mănăstirilor, arhimandritul Nichifor Horia, au cercetat-o atunci, citindu-i rugăciuni pentru boală şi dezlegări. La scurt timp a fost şi călugărită.

După călugărie, starea ei de sănătate s-a mai îmbunătăţit, trâind încă un an. În acest răstimp lucra la chilie din ceea ce putea, se ruga și se împărtăşea săptămânal, iar în ziua în care Dumnezeu a binevoit s-o cheme la Dânsul, era foarte detașată de tot.