„Tabăra din pridvorul satului” în Episcopia de Bălţi
La Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca-Sângerei s-a desfăşurat luni, 8 august 2022, prima ediţie a „Taberei din pridvorul satului”.
Participanţii au fost copii cu vârste între 10 şi 16 ani din parohiile protopopiatelor Bălți, Fălești, Florești și Soroca. Activităţile s-au organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, prin implicarea preotului paroh Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi, cu sprijinul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tabăra a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la biserica din Sloveanca. Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, la sfârșitul taberei, organizatorii au mulţumit tuturor oaspeţilor care au coordonat activităţile.