„Canonul psalmodiei” sau ritul monastic al vecerniei

Monahii au inițiat acest tip de ceremonie, întrucât, trăind izolat în chilii, neavând unele elemente necesare înfăptuirii vecerniei și nefiind hirotoniți ca preoți, nu își puteau asuma funcțiile liturgice aparțind unui cleric hirotonit și nu puteau îndeplini fastul și rânduiala unei slujbe de seară, așa cum era aceasta săvârșită într-o biserică sau catedrală.

În răstimpul primelor secole creștine, când slujba de seară a vecerniei, săvârșită în catedrale sau biserici parohiale, prindea contur și reușise să se structureze într-o rânduială destul de bine închegată, cu abundența de cântări melodioase, cu execuția antifonică a psalmilor, cu aducerea și aprinderea luminilor și intrarea solemnă a clerului, în paralel se dezvolta un alt tip de slujbă de seară în Biserica Răsăriteană, în lumea monastică, numită canonul psalmodiei.     

Acest mod de laudă de seară s-a născut prin secolele IV-V, în mănăstirile din Egipt și Palestina. Deși foloseau imnuri și rugăciuni cu teme scripturistice intrate în uzul cultic al vecerniei, totuși izvorul principal liturgic al acestui tip de slujbă era Psaltirea. Monahii au inițiat acest tip de ceremonie, întrucât, trăind izolat în chilii, neavând unele elemente necesare înfăptuirii vecerniei și nefiind hirotoniți ca preoți, nu își puteau asuma funcțiile liturgice aparțind unui cleric hirotonit și nu puteau îndeplini fastul și rânduiala unei slujbe de seară așa cum era aceasta săvârșită într-o biserică sau catedrală.

Într-o conversație dintre Avva Nil Sinaitul cu Ioan Moshu și cu Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, privind o slujbă a vecerniei săvârșită în acest mod monastic, la care ultimii doi participaseră și asupra căreia își exprimase mirarea că rânduiala apărea necunoscută pentru ei, Avva Nil îi lămurește și le spune că nu s-a abătut în nici un fel de la ritul slujbei de seară, doar că monahii lăsau de-o parte toate acestea nu pentru că ar fi dorit să încalce rânduiala de slujbă hotărâtă de către Părinți, ci pentru că Biserica stabilise ca aceste părți să fie rostite de cei rânduiți în acest scop.

Fiind conduși de o asemenea logică, monahii au săvârșit seara canonul psalmodiei până prin secolul al VII-lea. Retrăgându-se din mănăstiri în forme de viețuire chinovială, multe dintre ele au rămas fără viețuitori hirotoniți. Lipsa acestora se datora, însă, și concepției că hirotonia monahilor ar aduce duhul invidiei, al dezbinării și al mândriei dintre călugării hirotoniți și cei nehirotoniți, așa cum ne precizează Sfântul Pahomie cel Mare.

Un alt motiv pentru care vecernia se baza pe lecturi și nu pe cântări îl forma teama ca mândria să nu se înrădăcineze în inimile celor cu talent muzical. De asemenea, monahii nu aveau încredere în curăția credinței exprimate de acele imnuri compuse liber de imnografi, în textul cărora s-ar fi putut insera cu ușurință unele erezii, atât de des întâlnite în acele vremuri.

Inițiatorii canonului monahal al psalmodiei nu au fixat rânduiala acestuia în scris, întrucât aceasta se baza pe versetele Psaltirii pe care monahii ajungeau să o cunoască pe de rost. Din viața Cuviosului Sava citim că acesta ceruse monahilor săi să cunoască canonul psalmodiei și chiar să înființeze separat noi mănăstiri la care să-i trimită pe cei care doreau să îmbrățișeze monahismul în lavra sa, cu condiția ca ei să învețe această rânduială a slujbei de seară. Dacă un novice nu reușea să deprindă acest canon, cuviosul părinte nu îl primea în obștea lavrei sale.

În conversația Avvei Nil cu cei doi vizitatori, pe care am redat-o, ni se descrie cea mai veche rânduială a vecerniei monahale. În ea erau cuprinse elementele pe care le găsim și astăzi în rânduiala Vecerniei, și anume psalmii Fericit bărbatul și Doamne strigat-am, dar fără tropare, imnul Lumină lină, rugăciunea Învrednicește-ne Doamne și rugăciunea Sfântului Simeon „Acum slobozește”, dar fără partea de ectenii ce trebuiau rostite de către preoți sau diaconi. Pe scurt, Vecernia Avvei Nil includea psalmi separați, care erau folosiți de obicei de Biserică la această slujbă, cât și unele imnuri vesperale ale Bisericii primare, acestea devenind temelia canonului monahal al psalmodiei.

(extrase din Nikolai Uspensky, Slujba de seară în Biserica Ortodoxă, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2008, pp. 68-80)

De la același autor

Ultimele din categorie