Locul unde se săvârşeşte mărturisirea este, de regulă, Biserica, de obicei în pridvor sau în pronaos, locul rezervat odinioară penitenţilor, acelora care erau excluși pentru o perioadă de la Liturghia euharistică. Spovedania sau mărturisirea păcatelor se face în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca penitentul să ştie că îşi mărturiseşte păcatele ca şi când ar sta în faţa lui Hristos însuşi, preotul fiind doar reprezentantul sau martorul Acestuia.

Bolnavii şi toţi cei care, din pricini mai presus de voia lor, nu pot veni la biserică, pot fi spovediţi acasă sau în locul în care se află. În tot cazul, spovedania trebuie făcută într-un cadru şi în condiţii externe de loc şi de timp care să asigure atât secretul spovedaniei, cât şi sinceritatea ei, iar nu în timpul slujbei, la uşa de nord a altarului, sau chiar în naos, de faţă cu ceilalţi credincioşi, căci atunci nici preotul n-are dispoziţia şi răgazul necesar spre a asculta spovedania şi nici penitentul nu e încurajat spre o mărturisire completă, sinceră şi conştiincioasă, fie din pricina grabei preotului, fie din teama de a nu fi auzit de ceilalţi.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 313)