După împărtășirea credincioșilor, sfânta slujbă e îndeplinită în întregime și slăvirea dumnezeieștii Euharistii ia sfârșit. Acum Darurile s-au sfințit. La rândul lor, ele au sfințit pe preot și toată ceata slujitorilor, iar prin aceștia au desăvârșit și au sfințit și pe ceilalți membri ai Bisericii. De aceea, nu numai preotul însuși, ci și credincioșii care sunt de față încheie mulțumind lui Dumnezeu și slăvindu-L; glăsuiește preotul „Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”. Iar poporul cântă începutul cântării, lăudându-L din cuvintele prorocești: „Să se umple gurile noastre de laudă, Doamne, ca să lăudăm slava Ta...” (Psalmi 70, 8).

Cu alte cuvinte, noi nu suntem în stare, Stăpâne, nici să-Ți aducem cântare de mulțumire pentru toate bunătățile de care ne-ai învrednicit, ci Tu dă-ne putere pentru aceasta. Și cum să ne-o dai? – umplând gurile noastre de laudă. Adică așa precum celor ce se roagă le insufli ce anume și cum trebuie să ceară, tot așa dă și buzelor noastre putere pentru cântarea ce Ți se cuvine.

Mai departe, credincioșii se roagă ca, ajutați de mâna Lui, să păstreze sfințirea pe care au primit-o, să nu lepede Harul sau să piardă darul: „Întărește-ne pre noi întru sfințenia Ta!”. Iar cum pentru aceasta e nevoie și de conlucrarea noastră, ce trebuie să facem? – „Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta!”. Prin dreptate înțelegem înțelepciunea și iubirea de oameni pe care Dumnezeu ni le-a arătat prin Sfintele Taine, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos, căci printr-însa se descoperă dreptatea lui Dumnezeu tuturor celor ce cred...” (Romani 1, 16). Învățându-ne aceasta vom putea să păstrăm în noi sfințenia. Căci ea sporește credința în Dumnezeu, aprinde iubirea față de El și nu lasă să se furișeze în suflet nimic rău.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, traducere din greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, pp. 57-58)