Care este rolul Fericirilor în cadrul unei slujbe de înmormântare?

 

Biserica îi întărește prin Fericiri pe credincioșii participanți la slujba de înmormântare, sădindu-le în suflet nădejdea, în primul rând, că cel adormit nu merge în mormânt, ci în cer, însoțit de rugăciunile Bisericii, unde va fi răsplătit, iar cei prezenți învață să nu se întristeze „ca toți cei care nu au nădejde” în Dumnezeu, „pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”, la venirea Domnului.

Fericirile rânduite de Biserică la slujba de înmormântare reprezintă Predica de pe munte a Mântuitorului, având și ele un scop didactic-teologic, fiind niște înalte stări duhovnicești la care trebuie să ajungă omul, pentru a putea păși în Împărăția lui Dumnezeu.

Astfel, prima fericire – „Fericiți cei săraci cu Duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor” – impune o stare de smerenie, căci prin această fericire se exprimă faptul că un om chiar dacă este sau nu învățat, bogat sau sărac are în suflet un loc pe care nu-l poate umple nici avuția, nici mărirea, nici știința, ci numai Dumnezeu. Săraci cu duhul sunt acei care, oricât de mult bine ar fi făcut, în loc să se laude, se smeresc și recunosc că mai au încă de făcut mult bine și zic: „n-am făcut decât ceea ce eram datori să facem”.

În continuarea Fericirilor li se garantează acelora care îndeplinesc aceste condiții, expuse în prima jumătate din fiecare fericire, că în cer li se vor răsplăti faptele lor. Adică, cei care au plâns pentru păcatele lor vor fi mângâiați, cei care au fost blânzi cu semenii, „aceia vor moșteni pământul”, cei care au flămânzit și au însetat pentru dreptatea cea cerească și nu pentru cea pământească „se vor sătura”, cei care au avut o inimă curată și sinceră, nemincinoasă, „aceia vor vedea pe Dumnezeu”, aceia care în viața pământească au suportat prigoniri în numele dreptății, „a lor este Împărăția cerurilor”.

Mântuitorul își incheie Predica Sa de pe munte, spunând că vor fi fericiți toți aceia care vor suporta ocări și prigoniri, care apără și propovăduiesc credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Într-un final, Fericirile ne încredințează de faptul că cei care îndeplinesc aceste condiții mântuitoare vor avea „multă plată în ceruri”.

Așadar, Biserica îi întărește prin Fericiri pe credincioșii participanți la slujba de înmormântare, sădindu-le în suflet nădejdea, în primul rând, că cel adormit nu merge în mormânt, ci în cer, însoțit de rugăciunile Bisericii, unde va fi răsplătit, iar cei prezenți învață să nu se întristeze „ca toți cei care nu au nădejde” în Dumnezeu, „pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”, la venirea Domnului.

(Preot Mihail Adeodatus Ungureanu, Ritualul ortodox al înmormântării pe înțelesul tuturor, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 70-72)

De la același autor

Ultimele din categorie