Ce sunt și când se săvârșesc slujbele de pomenire pentru adormiții noștri?

 

Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca şi la înmormântare, de „Veşnica pomenire”.

În cărţile de slujbă se numeşte panihidă (panahidă), dar în popor poartă de obicei numirea de parastas, de la cuvântul grecesc παριστημι (a se înfăţişa înaintea cuiva, a mijloci), deci rugăciune de mijlocire pentru răposaţi.

Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca şi la înmormântare, de „Veşnica pomenire”.

Soroacele sau termenele pentru pomenirea celor răposaţi sunt ziua a treia, a noua şi a patruzecea după moarte; la trei, şase şi nouă luni şi la un an după moarte; apoi, în fiecare an, până la şapte ani după moarte. Desigur, slujbe de pomenire pot fi săvârșite nu doar la aceste soroace, ci ori de câte ori se dorește  acest lucru, respectându-se rânduielile și perioadele liturgice bisericești.

Rugăciunea Bisericii pentru cei mutaţi la Domnul este întâlnită în toate slujbele sale, regăsindu-se în ecteniile întreite care fac amintire de „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori de locaşuri sfinte şi pentru toţi cei mai dinainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini, care odihnesc pretutindeni”.

De la același autor

Ultimele din categorie