Dacă imnografii, în desfășurarea slujbei de înmormântare, au pus mai mult accentul pe partea didactică, adică au căutat să le arate celor prezenți nimicnicia și deșertăciunea vieții trăite fără Hristos, inspirându-le în același timp și nădejdea în învierea celor adormiți, la sfârșitul slujbei ei au așezat și partea de rugăciuni care se referă exclusiv la cei adormiți întru Domnul, și anume cele trei rugăciuni de dezlegare.

În aceste rugăciuni de dezlegare, preoții se roagă la Dumnezeu „pentru ca sufletul celui adormit să meargă acolo de unde ființă și-a luat până la obșteasca înviere, iar trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit” sau să-l ierte „pentru orice a greșit în această viață, cu cuvântul sau cu gândul, dezlegându-l și de legătura pusă asupra lui, cu care el însuși din mânie sau din altă pricină s-a legat pe sine sau de la arhiereu sau de la altcineva a suferit o alunecare ca aceasta, prin invidia și prin lucrarea diavolului”.

Prin citirea de către preot a rugăciunilor de dezlegare și iertare, se cere de la Dumnezeu ca să dezlege de orice blestem și afurisenie și să ierte sufletul repausatului care a murit spovedit și iertat cu cei împricinați, dar care din uitare și slăbiciune omenească a rămas cu păcate nedezlegate și neiertate, și ca nu cumva din această cauză să fie reținut de puterile cele cumplite ale întunericului, ce păzesc cu strășnicie calea sufletelor ce se înalță la cer, ci ca sufletul lui să se odihnească împreună cu drepții, iar trupul să se dea înapoi firii, desfăcându-se în cele din care a fost alcătuit.

Din referirile ce se fac în aceste rugăciuni, „iar trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit..., ...și a luat de la el legătură nedezlegată..., ...dezleagă pe adormitul robul tău de păcatul sufletesc și trupesc” (Rugăciunea I); „..,dezlegându-l și de legătura pusă în orice chip asupra lui..., ...iar trupul să se dea firii celei zidite de Tine” (Rugăciunea a II-a), se are în vedere și risipirea trupului care s-a găsit neputrezit, tocmai din pricina blestemului sau a altor păcate grele, a căror iertare este cerută prin aceste rugăiuni.

Pentru slujba de Înmormântare mai este prevăzută și o scurtă rugăciune, cea mai veche și mai frumoasă „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul...”, așezată în timpul rostirii ecteniilor pentru cei adormiți, și care are și aceasta caracter de iertare, de vreme ce se cere iertarea oricărui păcat săvârșit înainte, de cel adormit, în care a căzut „cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul”.

(Nicodim Măndiță, Înmormântarea și parastasele cuvenite, Editura Agapis, București, 2004, pp. 18-19)