Temeiuri scripturistice cu privire la Taina Spovedaniei

 

Ca răspuns la căința pe care o cere omului, Hristos, în vremea vieții Sale pământești, a iertat păcatele celor care au venit către El (Matei 9, 2; Luca 7, 47-49) și arată că tuturor le sunt iertate cu prețul vărsării scump Sângelui Său (Matei 26, 28).

Chemarea la pocăință, ca act, atitudine și stare de căință, este esența propovăduirii Sfântului Ioan Botezătorul, care pregătește calea lui Hristos (Matei 3, 6; Marcu 1, 5). Pocăința, sub acest aspect esențial al său, stă la începutul propovăduirii lui Hristos: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17).

Ca răspuns la căința pe care o cere omului, Hristos, în vremea vieții Sale pământești, a iertat păcatele celor care au venit către El (Matei 9, 2; Luca 7, 47-49) și arată că tuturor le sunt iertate cu prețul vărsării scump Sângelui Său (Matei 26, 28). Pentru că „numai unul Dumnezeu” poate să ierte păcatele (Marcu 2, 7), fără să tăgăduiască aceasta, spune că fiind Fiul lui Dumnezeu și Însuși Dumnezeu „putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele” (Matei 9, 6; Marcu 2, 10). Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan întărește, zicând: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9).

Hristos, însă, dă lui Petru și tuturor Apostolilor puterea de a lega și dezlega pe pământ, adeverind că orice va fi legat sau dezlegat (adică iertat sau neiertat) aici pe pământ va fi legat și dezlegat și în Ceruri (Matei 16, 19; 18, 18). El le reînnoiește această făgăduință ucenicilor după Înviere, spunând: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23). Și dând ultimele Sale porunci Apostolilor, le adeverește că „în numele Lui pocăința și iertarea păcatelor” se va propovădui „la toate neamurile” (Luca 24, 46).

Din aceste povățuiri menționate ca temeiuri pentru Taina iertării păcatelor de Însuși Mântuitorul, Biserica a extras îndemnurile și a formulat rânduiala liturgică a Tainei Spovedaniei, așezând-o între Tainele Bisericii ca una ce reașază pe făgașul vieții veșnice pe cei care au alterat din harul sau darurile primite la Botez. Conform poruncilor Mântuitorului, lăsate ca moștenire Sfinților Apostoli și prin aceștia urmașilor lor până astăzi, Biserica este datoare să-i cheme la pocăință pe membrii ei și să le ofere bunurile din moștenirea lăsată de Hristos, însănătoșind trupul tainic al Lui și asigurând astfel dăinuirea acestuia în veșnicie.

(Jean Claude Larchet, Viața sacramentală, traducere de Marinela Bojin, Editura Basilica, București, 2015, pp. 207-208)

De la același autor

Ultimele din categorie