Caracterul comunitar al Tainei Sfântului Maslu este arătat prin anumite elemente majore care fac din această Taină un mod de a împărtăși credincioșilor, prin rugăciune, harul dumnezeiesc necesar vindecării bolilor sufletești și trupești. Pentru a nu căpăta conotații particulare sau înțelesuri magice, Maslul este săvârșit în mod obișnuit de șapte preoți, în sânul comunității, iar nu în mod cu totul privat, și este strâns unit cu celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.

Cei șapte preoți prezenți de obicei la săvârșirea Sfântului Maslu îi reprezintă pe bătrânii Bisericii, de care vorbește Sfântul Iacov în Episotola sa. Cifra șapte are o bogată semnificație simbolică, dar dacă o legăm de cele șapte zile ale creației, ea are mai înainte de toate înțelesul de plenitudine. Astfel, cei șapte preoți se arată așadar a fi o manifestare simbolică a prezenței Bisericii în deplinătatea ei. Preoții cei mulți dau totodată forță și măreție chipului văzut al Tainei, pentru creștinul care se împărtășește de ea. Puterea Tainei nu se micșorează, în cazul în care aceasta este săvârșită de mai puțini preoți, pentru că ea nu stă în numărul săvârșitorilor, ci este dată de harul Duhului Sfânt, invocat de preot în numele Bisericii. De exemplu, o singură ungere dă tot atâta har cât cele șapte ungeri.

Prezența a șapte preoți are și rostul de a marca acest caracter profund comunitar al Maslului. De mai multe ori de-a lungul slujbei se face trimitere la prezența obștii creștine care, cu rugăciunile și sprijinul ei, este de mare folos pentru ușurarea și tămăduirea bolnavului. Caracterul eclesial al Maslului nu înseamnă că el trebuie neapărat săvârșit în Biserică și în mod public. Mai ales atunci când starea bolnavului o impune, el poate și trebuie săvârșit la casa acestuia. Prezența a șapte preoți simbolizează, în acest caz, prezența Bisericii în deplinătatea ei în casa celui care, bolnav fiind, nu poate veni el însuși la Biserică.

Un alt element important al caracterului comunitar al Tainei Sfântului Maslu este faptul că acesta stă în strânsă legătură și unitate cu celelalte Sfinte Taine ale Bisericii, împreună dând credincioșilor darurile depline ale Duhului Sfânt, prin care ei se vindecă integral, sufletește și trupește, fiind repuși nu doar pe făgașul cel drept al acestei vieți, ci și spre nădejdea unei vieți veșnice fericite. Maslul face parte din ansamblul vieții eclesiale și nu poate fi despărțit de celelalte Taine, care au de asemenea virtuți terapeutice. În vechime, acestea erau croite din punct de vedere tipiconal în rânduieli comune, dar despărțirea acestei structuri nu a știrbit caracterul lor unitar, ci a accentuat și mai mult valoarea fiecărei Taine în parte, fiindcă și așa ele se oglindesc una într-alta și se croșetează într-o țesătură strânsă și statornică, oferind comunității harul tămăduitor.

(Jean-Claude Larchet, Viața sacramentală, traducere de Marinela Bojin, Editura Basilica, București, 2015, pp. 446-451)