Ce se întâmplă înlăuntrul meu şi eu nu am habar?

„De ce spui că eşti smerit? Nu vezi că în adâncul tău eşti plin de egoism? Nu, nu vezi şi nu poţi înţelege”.

Spunem multe, dar nu-i luăm ca exemplu pe Sfinţi. Ce au spus Sfinţii? Ce au făcut Sfinţii? Cum au trăit Sfinţii viaţa lor cuvioasă? Nu-i întrebăm, să vedem ce spune Sfântul Vasile cel Mare, ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur? Cum au trăit ei, cum au simţit? Ne putem închipui că un Sfânt nu controlează întregul său sine, că în adâncurile sale are mândrie, are egolatrie şi este influenţat de acestea? La noi şi în cele mai bune cazuri, există egoism. Cel în cauză nu înţelege, însă un ochi dinafară vede imediat. „De ce spui că eşti smerit? Nu vezi că în adâncul tău eşti plin de egoism? Nu, nu vezi şi nu poţi înţelege”. Tocmai în clipa în care faci pe smeritul, egoismul vrea să iasă la suprafaţă prin smerenia ta. Îşi bate joc de sinele tău. Şi nu se poate altfel. Din moment ce în adânc există mândria, ea va ieşi la suprafaţă. De vreme ce în tine există ego-ul care nu a murit, va ieşi şi el. De vreme ce în adânc, în subconştient există trufia, o astfel de stare va ieşi, negreşit, la suprafaţă. De ce faci pe smeritul? Trebuie ca pluta să ajungă până jos, ca să se verse toată apa!. Sufletul meu, temniţa mea.

Desigur, putem spune: „Ce să facem, dacă toate acestea există în noi?”. Ce să faci? Dacă nu se întâmplă nimic înlăuntrul tău, deşi ai acolo ape murdare, pe de o parte este mai bine. Dacă, însă, vezi murdăria dinlăuntrul tău, şi o poţi vedea cu ochii credinţei să spui: „Dumnezeul meu, ce se întâmplă înlăuntrul meu şi eu habar nu am?!”. Să te osândeşti pe tine şi să te mustri şi dacă cineva te scuipă, oricât de greu ţi-ar veni, în lumina credinţei, acest lucru să ţi să pară dulce. Da, pentru că o meriţi. Să spui: „Dacă nu mă scuipă pe mine, pe cine altul să scuipe?”.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufeltul meu, temnița mea, Editura Bizantină, p. 40-41)

 

Ultimele din categorie