Îmi încredinţez sinele meu lui Dumnezeu

Când pui început, te încredinţezi pe tine lui Dumnezeu. Simţi nevoia să faci în fiecare zi acelaşi lucru.

Când pui început, te încredinţezi pe tine lui Dumnezeu. Simţi nevoia să faci în fiecare zi acelaşi lucru. Nu înseamnă că este un joc. Datorită păcatului, datorită căderii, datorită vicleşugului care a intrat în om, pentru a izbuti, el ascunde ceea ce are în suflet. Dacă împărţim sufletul omului în zece straturi, cele şase straturi de dedesubt sunt inconştientul, următoarele trei de deasupra sunt subconştientul, iar partea de deasupra este conştientul. Ceea ce cunoaşte omul, ceea ce conştientizează el reprezintă doar o zecime.

Prin urmare, când cineva spune: „îmi încredinţez sinele meu lui Dumnezeu”, oricâtă bună intenţie ar avea, ceea ce poate dărui este doar acea zecime pe care o cunoaşte. Celelalte nouă zecimi nu le controlează pentru a le încredinţa şi pe ele. Stările subconştiente şi inconştiente au autonomie, au împărăţia lor, fac ceea ce vor.

Aşadar, în clipa în care omul se dăruieşte în întregime lui Dumnezeu, de fapt el dăruieşte doar o zecime. Cealaltă parte nici nu o cunoaşte, nici nu o poate controla, nici nu o poate comanda.

De aceea, când cineva se dăruieşte în întregime lui Dumnezeu, simte o coadă care rămâne atârnată şi care-l împiedică să se dăruiască. Dar nu ştie lucrul acesta şi se tulbură. Însă atunci când cineva dăruieşte lui Dumnezeu acea zecime, negreşit, până în ziua următoare sau chiar din clipa următoare, o altă bucată din cele nouă zecimi care sunt ascunse în subconştient şi în inconştient, devine conştientă.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, p. 36-37)

Ultimele din categorie