Care este scopul slăbiciunilor și al neputințelor noastre?

Vede cineva în realitate că rănește un suflet, îl topește, îl distruge și tot nu renunță la ego-ul lui; nu vrea. Toată această tiranie pe care sufletul o are înlăuntru o are exact pentru ca să se poată smeri.

Dumnezeu a rânduit ce să poarte fiecare în el. El a hotărât așa. Nu în sensul că El le-a făcut așa, ci așa a îngăduit să le avem. Unul are ceva, altul altceva, unul anumite slăbiciuni, altul altele. Unul are, dacă vreți, unele gene, unele moșteniri, unele lucruri deviate, altul pe altele. Plecând de la cele spuse, putem înțelege că toate acestea pe care le are fiecare Dumnezeu le-a îngăduit să existe, le-a rânduit să fie, ca în cele din urmă ego-ul să fie nimicit, să ne smerim.

Și vede cineva în realitate că rănește un suflet, îl topește, îl distruge și tot nu renunță la ego-ul lui; nu vrea. Toată această tiranie pe care sufletul o are înlăuntru o are exact pentru ca să se poată smeri. Iar dovada faptului că cineva face acest lucru, adică a faptului că se smerește cu adevă­rat, că se află pe drumul cel drept, este că începe îndată să simtă această împăcare, această descă­tușare interioară, începe îndată să simtă această izbăvire. Și vede că este minunea lui Dumnezeu; nu este ceva omenesc. Vede că se așterne, se revarsă în sufletul său Harul lui Dumnezeu, care vine ca o izbăvire, ca o vindecare, ca o lumină, ca o bucurie, ca o cumpătată înțelepciune, ca o siguranță, ca o pace. Vine ca o plinătate, ca o umplere; umple sufletul de Dumnezeu Însuși, de Harul Său.

Apostolii au rămas credincioși lui Hristos și și-au îndeplinit canonul – după cum ar trebui să facă fiecare dintre noi –, și deși părea că nu se întâmpla nimic, în ziua Cincizecimii, când au luat Duh Sfânt, s-a petrecut minunea în sufletul lor. Apoi nu au mai întâmpinat nicio dificultate în a-și preda sinele morții, morții martirice, și, cei mai mulți dintre ei, morții pe cruce. Dar și martirii toți, care nu erau asemenea Apostolilor aleși, ci dintr-o pătură socială obișnuită, vârste și neamuri dife­rite, s-au predat lui Hristos. Iar asta nu s-a petre­cut doar în virtutea unor gânduri bune. Adică au priceput că Hristos nu este pur și simplu ceva, sau că viața creștină este un ceva care prezintă interes, ci că este totul.

(Arhimandritul Simeon KraiopoulosTaina mântuirii, Editura Bizantină, pp. 158-159)

De la același autor

Ultimele din categorie