În fiecare dumnezeiască slujbă, întreaga Biserică este în chip nevăzut prezentă drept adevărata unică turmă ce rostește într-un glas rugăciuni și mulțumiri comune Domnului nostru Iisus Hristos și Părintelui Său ceresc. Aceasta nu este o legătură subiectivă sau psihologică cu trecutul, ci este unitatea ontologică a vieții. În Biserică, timpul este suspendat, fiindcă aici nu mai există moarte, iar întreruperea vieții pământești suspendă legătura vie a generațiilor. În Biserică, trecutul este contemporan; iar ceea ce este prezent rămâne ca atare datorită trecutului viu, întrucât Dumnezeu-omul Hristos Carele este același ieri și azi și în veci (Evrei 13, 8), viețuieste permanent în trupul Său divino-uman, cu ajutorul aceluiași adevăr, aceleiași sfințenii, aceleiași bunătăți, aceleiași vieți și instaurează trecutul în prezent. Astfel, spre a avea o vie înțelegere și constiință ortodoxă, trebuie să înțelegem că toți membrii Bisericii, de la Sfinții Apostoli până la cei ce au adormit de curând întru Domnul, sunt contemporani, întrucât ei viețuiesc pururea în Hristos. Mai mult, astăzi, în fiecare membru al Bisericii Ortodoxe, se pot întâlni toți apostolii, mucenicii și Sfinții Părinți.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Egumenița, Galați, p. 41)