Ţine-te de sfatul cel bun, şi mintea ta va fi priveghetoare
Să nu fii împietrit faţă de fratele care te-a necăjit, că toţi suferim silnicie de la duhurile cele rele.
Mai înainte de a te apuca de ceva cugetă unde eşti acum şi unde vei merge după ieşirea din trup, şi niciodată nu vei cădea în nepăsare şi negrijă. Adu-ţi aminte de slava Sfinţilor, şi râvna de a urma vieţuirii lor te va aprinde puţin câte puţin. Să cugeti şi la chinurile păcătoşilor, şi te vei păzi de faptele lor cele rele. Ţine-te de sfatul cel bun, şi mintea ta va fi priveghetoare, iar cugetul cu întreagă înţelepciune. De te va roade gândul că fratele tău e supărat pe tine, ia seama să nu-l treci cu vederea, ci degrabă sculându-te, mergi şi fă metanie fratelui grăindu-i cuvânt spre îmblânzire. Să nu fii împietrit faţă de fratele care te-a necăjit, că toţi suferim silnicie de la duhurile cele rele. De trăieşti împreună cu fratele, nimic să nu îi porunceşti, ci totdeauna să îl întreci în osteneli, ca să nu îţi pierzi rodul tău. Dacă te tulbură demonii cu gânduri despre sărăcia mâncării şi a hainelor, nu le răspunde, ci te încredinţează lui Dumnezeu din toată inima, şi te vei linişti.
(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 69-70)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro