Studiind tematica diversă cuprinsă în aceste „cuvinte duhovnicești”, Lucien Regnault remarca o tăcere a apoftegmelor prin care bătrânii asceți egipteni vorbeau mai mult decât prin cuvintele ce ne-au rămas de la ei. Tăcerea grăitoare este spiritul care se revelează dincolo de sunetul cuvântului.

Avva Pimen spunea despre Avva Nisetro: Ca șarpele de aramă făcut de Moise pentru a vindeca poporul așa era Bătrânul: avea toată virtutea și fără să spună nimic vindeca pe toată lumea. Avva Pamvo răspundea ucenicilor săi surprinși de tăcerea păstrată de Bătrân în timpul vizitei arhiepiscopului Teofil al Alexandriei: Dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească.

Sfântul Antonie producea o impresie extraordinară asupra tuturor celor ce se apropiau de el: Și numai văzându-l, spune biograful său, oamenii beneficiau de puterea ce ieșea din el ca din Hristos (Viețile Sfinților pe luna ianuarie, Editura Episco­piei Romanului și Hușilor, 1993, p. 307).

(Arhimandritul Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 18-19)