Tinerii din comunitatea Taizé, în pelerinaj la București

Arhiepiscopia Bucureştilor

Tinerii din comunitatea Taizé, în pelerinaj la București

80 de tineri pelerini din comunitatea Taizé vor sta până pe 2 mai a.c., în București, în cadrul unui program menit să faciliteze cunoaşterea practică a tradițiilor și frumuseții Ortodoxiei românești. Tinerii, veniți din toate colțurile lumii, s-au întâlnit miercuri, 27 aprilie 2016, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

Pelerinii vor fi primiți, în gazdă, de mai mulţi credincioși din Capitală. Aceștia s-au arătat încântaţi de posibilitatea de a împărtăși străinilor credința ortodoxă şi tradiţia românească. Chiar dacă pentru unii nu este primul contact cu spiritualitatea ortodoxă, pentru alţii va fi pentru prima dată când vor intra într-o biserică ortodoxă.

„Eu sunt din Taiwan dar studiez în Marea Britanie. Este pentru prima dată când vizitez Europa de Est şi o biserică ortodoxă şi abia aştept să văd cum se sărbătoreşte Săptămâna Patimilor, dar şi Marea Sărbătoare a Învierii, mai ales, aici, în România. Eu am auzit că slujba de Paşti este o slujbă foarte frumoasă, cu multe cântări şi abia aştept să mă bucur de ea”, a precizat unul dintre pelerini.

„Eu sunt din Belarus şi sunt creştin ortodox. Pentru noi, pentru creştinii ortodocşi, este o şansă extraordinară să luăm parte alături de alţi creştini la Slujba Învierii şi să sărbătorim, împreună, Paştile. Noi ştim că slujbele sunt la fel, dar este o experienţă minunată să o auzim şi în limba română. Ştim că în România, ca şi în Belarus, Paştile înseamnă o sărbătoare a familiei, că este o zi de trăire în comunitate şi abia aştept să trăiesc şi eu spiritul românesc al acestei mari sărbători”, a declarat altă persoană.

Din cei 80 de pelerini veniţi la Bucureşti, numai 6 sunt ortodocşi, restul aparținând altor confesiuni creștine. În ultimii ani, tinerii din toată lumea s-au alăturat comunităţii Taizé în pelerinaje pentru a descoperi bogăția cultului și a spiritualității ortodoxe.

Aceştia au fost, în anul 2011, la Moscova, în Săptămâna Mare și la slujbele de Paști, în 2013, la Istanbul, la sărbătoarea Bobotezei, și la Minsk, Kiev, Moscova și Lviv în timpul sărbătorilor pascale din 2015.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: