Tot ce trebuie să știi dacă vrei să participi la pelerinajul de Sfântul Dimitrie
Primul lucru pe care trebuie să-l știi este că la pelerinajul din acest an pot participa doar persoane cu domiciliul în municipiul București și, desigur, trebuie să porți masca și să respecți normele de protecție sanitară.
Punctual, trebuie să ții cont de următoarele aspecte organizatorice:
- Vor fi doar trei zile de pelerinaj: 25, 26 și 27 octombrie. Sfintele moaște vor fi scoase din catedrală duminică dimineață la ora 07:00. Alături de cinstitele moaștele din patrimoniul Catedralei – ale Sfinților Dimitrie cel Nou, Constantin, Elena și Nectarie – vor fi și cele ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.
- Rândul va însemna un singur șir de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m. Va fi flux unic de circulație: intrarea de la baza Dealului Patriarhiei şi ieșirea prin Str. Patriarhiei spre Str. 11 iunie.
- Marcajele de pe trotuare și anunțurile afișate pe margine te vor ajuta să respecți toate regulile. De asemenea, voluntarii implicați în organizare vor oferi informații, materiale pentru dezinfectare și igienă.
- Raclele cu sfinte moaște vor fi protejate cu un material care va permite o permanentă igienizare.
- Procesiunea „Calea Sfinților” a fost anulată.
- Evenimentul central al pelerinajului va fi, de asemenea, diferit. Liturghia de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou va fi tot în Altarul de vară, dar vor putea participa maximum 200 de persoane. Soborul va fi restrâns. Va sluji Patriarhul Daniel cu cei 3 episcopi vicari din București, alături de câțiva preoți şi diaconi.
- Conform prognozei ANM, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, bucureştenii vor avea parte de cer mai mult senin. Temperatura maximă va fi de 20 °C, iar minima de 9 °C.
Credincioșii din alte zone ale țării și din afara granițelor vor putea lua parte la evenimente prin intermediul transmisiunilor live pe toate canalele Centrului de Presă Basilica.
Sursa: Basilica.ro
Citește despre: