Ceea ce este într-adevăr frumos, se vede în creația lui Dumnezeu. Creatorul a zis despre zidirea Sa, că totul era „bine foarte”. Lumea duhovnicească și lumea materială for­mează un tot, întreg și armonios. Nu putea ieși din mâinile Ziditorului ceva care să nu fie bun. Nimic din creația dumnezeiască nu depinde de hazard, precum învață materialiștii ce nu cunosc decât materia; ci totul se face după o sfântă pronie dumnezeiască într-un tot armonios, cu un scop hotărât, după legi neschimbabile. Fiecare lucru ia parte la lucrarea comună, fiecare obiect slujește altuia și depinde de un altul; prin urmare, toate lucrurile au o influență asupra stării generale a tuturor și, deci, asupra stării întregului.

Viața lumii duhovnicești și a lumii materiale se dezvoltă paralel, după o lege neschimbătoare dată odată de Creatorul. Starea întregului se răsfrânge asupra stării fiecăreia din părțile sale și tot astfel, schimbarea în starea părților exercită o influență mai mult sau mai puțin mare asupra întregului. Starea părților întregului, influențând una asupra alteia, produce armonia universului.

Deplina potrivire, armonia ființelor duhovnicești se cheamă simpatie, căci doi oameni care se simpatizează reciproc se află în aceeași stare. În Împărăția lui Dumnezeu, între ființele duhovnicești – precum duhurile și sufletele ce n-au decât o singură fire și un singur scop de existență – domnește o potrivire de simțăminte, având drept temei iubirea duhovnicească ce le unește.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 362-363)