Că nu este păcat să te tratezi, în aceas­tă privinţă nici nu încape vorbă. Mulţi însă nu s-au folosit de acest mijloc, după credinţa şi răbdarea lor: nici acest lucru nu e lipsit de preţ. În atare caz totuşi es­te nevoie de răbdare senină pentru a nu cădea în cârtire. Cârtirea e deja păcat. Cine nu se simte plin de bărbăţie - aşa cum suntem noi toţi, păcătoşii - mai bi­ne să ceară ajutorul doctorilor, aşteptând însă ajutorul de la Dumnezeu: fiindcă el dă doctorilor pricepere.

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Sunteţi tot bolnavă... îmi pare foarte rău. Să vă ajute Domnul fie să vă însănătoşiţi, fie să înduraţi cu seninătate boala. Să fie nu precum voim noi, ci precum Dumnezeu vrea.

Împotrivirea dumneavoastră la indi­caţiile doctorilor nu prea e vrednică de laudă... Dumnezeu a făcut şi doctorii şi doctoriile - nu ca să existe degeaba, ci ca de ei să se folosească bolnavii. Totul e de la El; El îngăduie ca omul să bolească şi tot El ne-a înconjurat cu mij­loace de vindecare. Dacă a păzi darul dumnezeiesc al vieţii este o datorie, tot datorie este şi a te trata atunci când eşti bolnav. Poţi să nu te tratezi aşteptând vindecarea de la Dumnezeu, dar asta presupune o mare îndrăzneală. Poţi să nu te tratezi, ca să-ti căleşti răbdarea, încredinţându-te voii lui Dumnezeu, dar acesta este un lucru foarte înalt, şi atunci fiecare „of!" i se socoate drept vină omului; aici are loc doar bucuria plină de recunoştinţă... Domnul să vă îndrepteze ca să aveţi cea mai bună aşe­zare sufletească! Oricum, dumneavoas­tră aveţi ce să răbdaţi. De ce vreţi să luaţi singură toate cununile?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere din lb. rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 53-54)