Astfel ajungem la punctul de a păcătui fără să ne pocăim, fără să ne pară rău, fără să avem inima zdrobită. Şi când pierdem pocăinţa şi zdrobirea de inimă, suntem lipsiţi de condiţiile elementare pentru venirea şi primirea milei divine. Închideţi-le pe toate acestea în mintea şi inima voastră! Lucraţi cu frică de Dumnezeu şi cu teamă pentru mântuirea voastră! Nu uitaţi urmările revenirii unei boli grave a trupului: dacă, după vindecarea bolnavului, apare pentru a doua oară, se tratează şi cedează cu multă greutate; dacă apare pentru a treia oară, aduce moartea.

Cercetaţi care sunt motivele care au provocat căderea voastră. Rar cădem în păcat deodată, din răpire. De obicei, premerg mici concesii ale noastre în faţa gândurilor, concesii care devin din ce în ce mai mari. Astfel, la un moment dat, ne aflăm robi ai gândurilor, care nasc în inimă sentimente pătimaşe. Din acestea vine dorinţa păcatului. Şi urmează căderea... Deci grija principală şi primară este lupta împotriva păcatului, care începe cu îndepărtarea gândurilor viclene din minte şi a sentimentelor pătimaşe din inimă. Numai aşa dispare pericolul înlocuirii silei faţă de păcat, pe care o simţim când suntem într-o stare duhovnicească bună, cu dorinţa păcatului.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 111-112)