Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare ne-a adus și prima zi de iarnă adevărată. Printre fulgii timizi de zăpadă, pe un ger înțepător de ianuar, ne-am croit și ieri drum către biserică, deși zi lucrătoare, fie eliberându-ne ziua din timp, fie învoindu-ne de la servici preț de două ceasuri. Cântările Slujbei s-au ridicat în miros de tămâie spre cer, iar înaltul a răspuns cu cerniri imaculate de omăt. În lumina picurată a dimineții, predica de după Sfânta Slujbă și citirea din Sinaxar ne-au amintit rând pe rând de ispitirile Sfântului Antonie și de credința sa de nebiruit. Credință, îmblânzitoare de suflete și fiare, dacă ne gândim la episodul în care Sfântul Antonie având nevoie să traverseze Nilul degrabă și negăsind nici o barcă prin apropiere, s-a suit în spinarea unui crocodil, căruia i-a poruncit să-l treacă Nilul fără de nici o tulburare. Iar fiara, cu nume de spaimă pentru tot neamul omenesc, aflată în puterea credinței nemărginite a Sfântului Antonie, s-a îmblânzit pe dată și purtându-l în spinare ca o barcă întărită și neprimejdioasă, l-a dus cu bine până pe malul celălalt.

Păstrând în suflet această imagine, privim în urmă la traversarea începută de noi, încă de când am deschis ochii pe unul dintre maluri. Ne amintim de fiecare val în parte, pe care l-am înfruntat pregătiți, sau care ne-a lovit fără veste lăsându-ne răni mai mari sau mai mici.

Dictatură, comunism, Cernobîl, radiații, cartelă pentru alimente, decreței, viză de ieșire din țară, treapta întâia de liceu, treapta a doua și ce mai rămâne după toate acestea?

Revoluție, cupoane de acționar, mineriade, greve, repartitoare, termopane, inflație, criză financiară și ce mai rămâne după toate acestea?

Cutremure, inundații, secetă, alegeri, alunecări de pământ, abonament la Internet, portofoliu obligatoriu la limba română de clasa a V-a și ce mai rămâne după toate acestea?

Acesta este Nilul nostru, pe care vai, trebuie să-l traversăm pe spinare de crocodil, neavând nici pe departe credința sfinților, ci doar exemplul și mai cu seamă ajutorul lor. Valurile negre ale traversării noastre de Nil trec toate, lăsând în urma lor, fiecare, câte un rid adânc pe față, o șuviță în plus de păr alb și câte o rețetă de la medic, oricum prea scumpă pentru a putea fi cumpărată în mod regulat. Nu este însă o traversare în van...

După toate acestea, rămâne știința că traversarea poate fi făcută în siguranță doar cu ajutorul sfinților, singurii noștri prieteni adevărați, a căror prietenie neschimbătoare și dragoste veșnică, dăruită oamenilor după pilda lui Dumnezeu, ne trece nevătămați, un Nil mereu mai învolburat, chiar și pe spinare de fiară. O traversare de pe malul Ierusalimului pământesc până pe malul Ierusalimului cel ceresc, o cărare pe valuri, un drum printre neguri, viața noastră cernită, având drept unic far călăuzitor pe Hristos.

La terminarea Slujbei, pe drumul spre casă, timpul părea neclintit, înghețat. Doar fulgii, în căderea lor lină, păreau să ne mângâie, șoptind: „Drum bun, Omenire! Traversare lină, pe spinare de crocodil!”.