Trei ani de la întronizarea Preasfinţitului Corneliu

Episcopia Huşilor

Trei ani de la întronizarea Preasfinţitului Corneliu

Astăzi se împlinesc trei ani de când Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost întronizat în demnitatea de Episcop al Huşilor, la Catedrala episcopală din Huşi. Aniversarea celor trei ani de arhipăstorire ai Preasfinţitului Corneliu are loc în ziua pomenirii ocrotitorilor Catedralei episcopale din Huşi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Preoţii şi credincioşii din Episcopia Huşilor sunt aşteptaţi astăzi, de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, la hramul Catedralei episcopale din Huşi. Cu acest prilej, slujitorii sfintelor altare şi enoriaşii din parohii vor putea să-l felicite pe Preasfinţitul Corneliu, la împlinirea a trei ani de când a fost ales Episcop al Huşilor. PS Corneliu s-a născut în satul Corni - Albeşti, judeţul Vaslui, la 25 iulie 1966, din părinţii Eugen şi Ruxandra Onilă, fiind primul dintre cei trei copii de parte bărbătească. A urmat Şcoala Generală Corni pe care a absolvit-o în anul 1980. Între anii 1980-1982 a urmat prima treaptă de liceu în oraşul Vaslui, iar din toamna anului 1982 a început cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a absolvit în anul 1987. În perioada 1988-1992 a urmat

cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (respectiv Facultatea de Teologie), pe care a absolvit-o în anul 1992. Între anii 1992-1996 a urmat cursurile de doctorat, specializarea Noul Testament, la aceeaşi facultate. Începând cu anul 1993, a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii Marburg - Germania, fiind bursier al Diakonisches - Werk, EKD. Din anul 1996 a fost asistent în cadrul aceleiaşi facultăţi, la catedra de Teologie şi Spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, sub îndrumarea profesorului Hans-Martin Barth.

Slujba de întronizare, oficiată de IPS Teofan

Pe 21 noiembrie 1997, PS Corneliu a fost tuns în monahism la Catedrala episcopală din Huşi, a doua zi fiind hirotonit ierodiacon, iar în 23 noiembrie ieromonah. La 25 decembrie 1997 a fost hirotesit protosinghel. În Eparhia Huşilor a activat mai întâi ca profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi şi consilier cultural la Centrul eparhial Huşi. În anul 1998 a fost numit vicar administrativ al Eparhiei Huşilor de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim al Huşilor. Tot la propunerea episcopului Ioachim, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat Preasfinţitului Corneliu rangul de arhimandrit pe data de 26 iunie 1999. La 27 octombrie 1999 a fost ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor, cu titlul de „Bârlădeanul“, fiind hirotonit în această treaptă în data de 21 noiembrie 1999 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe 18 iunie 2009, ierarhii Sfântului Sinod au ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul Arhiereu-vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor. Slujba de întronizare a Preasfinţiei Sale a fost oficiată pe 29 iunie 2009 de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, în prezenţa unui număr impresionant de preoţi, diaconi şi credincioşi.

Citește despre: