Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei (Matei 13, 14-15)

 „Cum de nu am văzut asta?” Întâlnim destul de des această întrebare. Experiența este cea care ne arată faptul că însăși experiența este defectuoasă. Acest lucru poate fi destul de supărător, aproape la fel ca atunci când mașina din fața noastră frânează brusc. Poate fi amețitor și frustrant, ca atunci când un anumit lucru ce ar fi trebuit să iasă în evidență sau să fie înțeles nu a fost reținut. Este o experiență des întâlnită în viețile noastre care are și o tangentă spirituală. Sfinții Părinți descriu incapacitatea noastră de a vedea sau de a auzi drept ignoranță, adormire sau beție. Este vorba despre starea inimii. Tratamentul este starea de veghe, cea a spiritului treaz, adică trezvia.

Hristos vorbește despre această stare a inimii în contextul celei de a doua veniri a Sa:

Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni (Matei 24, 42-44).

Însă aceia care aplică această învăţătură numai la momentul celei de-a doua veniri, îi ratează sensul. Ei se uită la politica lumii și încearcă să potrivească învățăturile Sfintei Scripturi cu seriile de știri difuzate. Însă Fiul Omului vine la ei în mai multe rânduri în chip tainic și nevăzut. Aceștia adorm sub greutatea și ignoranța falselor învățături. Am văzut recent un interviu cu unul dintre cei mai mari părinți ai ortodoxiei din zilele noastre. În acea discuție părintele îndrepta repetat atenția către starea inimii însă tânărul care lua interviul, dorind să extragă de la acesta o profeție senzațională, tot întreba despre evenimentele ce se petrec în lume. Astfel și-a risipit ocazia vieții sale.

Lâncezeala inimii este poate una din cele mai importante caracteristici ale căderii noastre. Așa cum am spus mai sus (Matei 13), este piedica care stă în calea vindecării și a mântuirii noastre.

Care este natura stării de veghe a trezviei?

În una dintre marile revoluții ale conștiinței umane, iluminismul a promovat folosirea observării raționale. Metoda științifică, folosind experimentul și observarea a devenit cea mai puternică unealtă tehnologică în istoria lumii. Obiectivitatea asupra ceea ce vedem a devenit sinonim cu adevărul și înțelegerea. Observatorul dezinteresat, individul care și-a abandonat propriile angajamente și judecăți a devenit martorul cel mai de încredere. Realitatea ar trebui să vorbească de la sine.

O ipoteză de bază a acestei viziuni obiective asupra lumii este aceea că observatorul nu interacționează cu ceea ce se observă: este independent de lumea înconjurătoare. Fizica cuantică a îndepărtat într-o anumită măsură această ipoteză, însă obiceiurile au rămas. Lumea văzută ca o mașinărie iar omul drept mecanic sunt niște imagini care par să se conformeze.

Însă trezvia nu este perspectiva mecanicului. Mecanicul încearcă doar să gestioneze și să controleze. Folosirea fiecărui element al realității îi distrage atenția. Inovațiile tehnice sunt o mărturie a capacității minții umane și a anticipării creației. Aplicând metodele mecanicii, umanitatea a făcut adevărate minuni în decursul a doar câteva secole. Însă, deși mecanicul a transformat lumea aceasta, nu a reușit să se transforme pe sine.

Ce folosește omului de va dobândi lumea întreagă și sufletul său și-l va pierde?

Natura stării de veghe nu este demarcată de observarea lumii și controlul său ci de conștientizarea adevăratului eu și a transformării sale după chipul lui Hristos. Sufletul omului treaz este conștient de lumea înconjurătoare însă controlul și gestiunea ei nu este una dintre prioritățile sale principale. Lumea creată este așezată ca un mijloc de comuniune. 

De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el (Facere 3, 6).

Blestemul care decurge din acest păcat prosperă în cadrul tehnologiei.

Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facere 3, 17-19).

Mecanicul trudeşte pentru a-şi uşura chinul. Spinii şi pălămida sunt stârpiţi cu otrăvuri care contaminează chiar pâinea pe care o mănâncă acesta. Sudoarea feței sale s-a transformat în teamă și neliniște, prețul inevitabil ce trebuie plătit pentru control.

Scopul trezviei, în orice moment, este unirea cu Dumnezeu și cu Dumnezeu prin toată creația. Sărbătoarea care este raiul ne-a fost dată pentru scopul comuniunii, mâncăm pentru a trăi. Nu spunem că fructul este bun pentru a fi mâncat, ci că este bun pentru că prin el Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Doar privind lucrurile în comuniune cu Dumnezeu vedem adevărul din toate. Aceasta este starea de veghe, trezvia.

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsă 3, 20).

(de Pr. Stephen Freeman)