Am citit de curând o rugăciune-imn aparținând Sfântului Efrem Sirul. Îngăduiți-mi să o adaug gândurilor noastre la Post: „Doamne, deși simbolurile Tale sunt pretutindeni,/ Tu ești ascuns pretutindeni./ Deși simbolul Tău e înalt,/ înălțimea nu simte că ești;/ deși simbolul Tău e în adânc/ adâncul nu înțelege cine ești;/ deși simbolul Tău e în mare,/ Tu nu ești ascuns în mare;/ deși simbolul Tău e pe uscat,/ el nu-și dă seama că ești acolo./ Binecuvântat este Cel Ascuns/ atunci când El strălucește!” (XII – Rugăciuni de toate zilele, Chilia Sfântul Tihon, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte Athos, p. 9). Recunosc că mi-a ostoit sufletul o astfel de rostire legată tainic de discreția strălucitoare a lui Dumnezeu.

Trăim într-o lume spectaculară. Cu bune și rele. Mai ales rele. Pare că ultima modă e și cea mai gălăgioasă și oamenii Bisericii nu scapă de ispita aceasta, grea de altfel, a menținerii în discreție a darului postirii. Pare un paradox că vorbim de smerenie și ascultare, brațele inalienabile ale Crucii ce se aprind în înflorirea postirii, dar simțim deseori că avem nevoie de spectacular, de reprezentare, de comunicare în public a voinței și lucrării noastre legate de postire. Or Hristos Domnul – în virtutea smereniei Întrupării, „chip de rob luând” – ne cere trăirea cu bucurie a postirii, ca un preambul al înțelegerii cu smerenie a Tainei Învierii.

Azi mi s-a reamintit o pildă pe care o știam, dar parcă acum primește alt semn de lumină și înțelegere. Un grănicer al Imperiului austro-ungar vede dimineață după dimineață un tânăr trecând granița cu o bicicletă care avea în dotare o cutie mare cu nisip. Oprește călătorul și caută – profesionist desăvârșit – în cutie. Întoarce tot nisipul, dar nu găsește nimic. A doua zi, la fel. A treia zi, mai convins, cheamă și un coleg și aproape că trec prin sită nisipul. A patra, a cincea, a șasea zi controlează și mai temeinic. Nimic. Și, totuși, simte că îi scapă ceva. Aproape că se împrietenise cu tânărul care, de-acum, știa că trebuie să încaseze în fiecare zi un control strașnic. După un timp, grănicerul spune tânărului: Ascultă, promit că nu își fac niciun rău, dar te rog spune-mi, simt că faci contrabandă cu ceva, dar nu înțeleg ce îmi scapă. Tânărul, ajuns deja de cealaltă parte a frontierei, îi spune: Ai dreptate că fac contrabandă. Dumneata de câteva zile bune îmi controlezi lada cu nisip de pe bicicletă cu eforturi remarcabile. Grănicerul spune: Așa este, dar nu înțeleg unde greșesc. Cu ce faci dumneata contrabandă? Tânărul îi răspunse: Dumneata cauți în lada cu nisip a bicicletei, dar eu fac contrabandă cu... biciclete. Tare mai semănăm grănicerului imperial! Îl „puricăm” pe Dumnezeu în toate cele ale ritualului și ne fandosim deseori cu eforturile noastre de a Îi împlini voia, dar nu facem niciun efort de a-I afla voia, de a-I trăi prezența, de a-I prăznui prezența Sa reală. De aici exclamația Sfântului Efrem: Binecuvântat este Cel Ascuns atunci când El strălucește! 

Cu Dumnezeu în efortul duhovnicesc al postirii descoperim strălucirea Lui în noi, dar și strălucirea Lui dinaintea noastră. Nu. Nu stă ascuns și nici nu Se ascunde de noi. Dar nici nu Se lasă „reperat” doar pentru că așa credem noi că este El. Idolatrizarea Lui Îi repugnă cel mai tare și e limpede că păcatul cel de neiertat – legat de rănirea neprihănirii Sfântului Duh – e legat de această scoatere din strălucirea în Care El Își așază voința trăirii. În jur auzim mereu de idolatrizări și „tipizări” ale iubirii Lui. Credem că El trebuie să facă efortul de a fi Dumnezeu în ochii noștri cu o obstinație care ne descoperă boala de narcisism duhovnicesc în care, deseori, ne zbatem. Nu doar pentru mine, personal, e Întrupat Hristos și nici simpla afirmare că ne este Mântuitor personal nu aduce realitatea mai aproape de adevăr. De unde și tensiunea între văzut și nevăzut – catafatic și apofatic, ar zice specialiștii – în căutările noastre. Simbolul Lui, prezență care cheamă prezență, ne stă la îndemână dar în cheia smereniei absolute împlinite prin exemplul Său.

Discret, Domnul stă mereu alături de noi, dinaintea noastră, cu noi. Nu ne lasă însingurați să înfruntăm căutarea și ne maturizează bucuriile. Crucea Lui este simbolul care ne face să strigăm: Binecuvântat este Cel Ascuns atunci când El strălucește! Priviți. Înțelegeți. Bucurați-vă! El strălucește!